AcasăStiri generalePreşedintele CJ Botoşani: Guvernul va susţine realizarea unui drum în regim de...

Preşedintele CJ Botoşani: Guvernul va susţine realizarea unui drum în regim de autostradă între Botoşani şi Suceava

uvernul va susţine realizarea unui drum în regim de autostradă între Botoşani şi Suceava, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Judeţean (CJ).

Potrivit sursei citate, preşedintele CJ, Doina Federovici, şi parlamentarii social-democraţi de Botoşani s-au întâlnit cu vicepremierul şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar şi cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pentru demararea proiectului privind drumul de mare viteză dintre Botoşani şi Suceava.

‘După ce în mandatul trecut, alături de colegii mei social-democraţi, am militat şi am reuşit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoşani şi Suceava, acum vrem ca acest sector să fie transformat într-unul de autostradă, ca şi continuare a Autostrăzii Moldovei (A7). Invit toţi factorii politici să se ralieze demersului nostru. Împreună cu Primăria Botoşani, Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava am agreat un parteneriat prin care preluăm noi, autorităţile locale, realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât drumul de mare viteză dintre cele două judeţe să devină cât mai repede realitate’, a afirmat Doina Federovici, citată în comunicat.

În comunicat se mai arată că ‘atât ministrul Transporturilor, cât şi directorul CNAIR au admis că, în urma studiilor care se vor realiza, drumul expres va putea fi transformat într-un sector de autostradă, care să facă legătura între A7 şi municipiul Botoşani’.

Drumul de mare viteză Botoşani- Suceava ar avea 26 de kilometri şi ar uni autostrada A7 de viitoarea centură a municipiului Botoşani.

Construirea unui sector de autostradă între Botoşani şi Suceava ar aduce zonei mai multe avantaje economico-sociale, precum accesul direct pe autostrada A7, care ar asigura ulterior deschidere şi către autostrada ‘Unirii’ (A8), dar şi o legătură rapidă către Aeroportul Salcea şi între cele două reşedinţe de judeţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks