Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a declarat miercuri că, înainte de a se organiza şantierul pentru autostrada Ploieşti-Braşov, este necesară finalizarea drumului de pe Valea Doftanei, pentru a exista o alternativă la DN 1.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care autorităţile judeţene, împreună cu reprezentanţii CNAIR şi cu primari ai localităţilor din Braşov de pe traseul viitoarei autostrăzi au avut o nouă discuţie privind traseul tronsonului Ploieşti-Braşov al autostrăzii care ar urma să facă legătura cu Capitala.
‘Voi face în continuare demersuri la Compania Naţională de Investiţii, astfel încât să reuşim finalizarea drumului de pe Valea Doftanei, pentru că, dacă vom avea organizare de şantier pe DN 1 este obligatoriu să existe alternativă pentru circulaţia rutieră’, a declarat Veştea, conform unei informări transmise de Instituţia Prefectului Braşov.
Veştea a menţionat că au trecut 17 ani, perioadă în care localităţile din zona vizată de acest tronson de autostradă au avut ‘fel şi fel de restricţii’.
Totodată, în cadrul întâlnirii, CNAIR a prezentat variantele de traseu pentru viitoarea autostradă.
‘Reprezentanţii CNAIR au prezentat variantele de traseu prin judeţul Braşov, iar reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale prezenţi au formulat câteva observaţii, urmând ca, în perioada imediat următoare, să le analizeze în detaliu, împreună cu specialiştii din primării şi din instituţiile cu atribuţii în domeniu, pentru a semnala orice problemă sau constrângere de care prestatorul Consitrans SA trebuie să ţină seama în faza de proiectare pentru alegerea celei mai bune variante de traseu al autostrăzii prin judeţul Braşov’, a declarat prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii.
Acesta a menţionat că, la şedinţa ce a avut loc miercuri, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor de mediu şi pentru arii protejate, ‘pentru ca lucrurile să fie în regulă şi din acest punct de vedere’.
Alături de prefectul Cătălin Văsii şi preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, la întâlnire au participat viceprimarul municipiului Braşov Flavia Boghiu, primarii localităţilor Râşnov – Liviu Butnariu, Ghimbav – Ionel Fliundra, Codlea – Mihai Câmpeanu, Predeal – Ioan Sorin Ciobanu şi Cristian-Gicu Cojocaru, viceprimarul localităţii Vulcan.
‘Este necesar ca fiecare dintre cei prezenţi astăzi la şedinţă să studieze cu mare atenţie variantele propuse de traseu, fiindcă în aceşti ani (din 2004 şi până în prezent – n.r.) care au trecut, s-au emis foarte multe certificate de urbanism, autorizaţii de construcţie şi sunt în derulare multe obiective, unele obţinând aviz chiar de la CNAIR. Este foarte important ca documentaţia în baza căreia va fi atribuit contractul de lucrări să fie întocmită cât mai bine şi să nu avem niciun fel de blocaje. Propunerea mea este să se formeze un grup de lucru, în coordonarea arhitectului-şef al judeţului, care să preia şi să analizeze toate observaţiile, propunerile, eventualele constrângeri, astfel încât varianta finala de traseu prin judeţul Braşov să fie cea optimă’, a menţionat, în context, Adrian Veştea.
Autostrada Ploieşti – Braşov ar urma să unifice trei puncte obligatorii, pasajul peste DN1, de la Bărcăneşti, varianta de ocolire de la Comarnic şi capătul de la Râşnov – Cristian, deja dat în folosinţă. Revizuirea studiului de fezabilitate, realizat ultima oară în 2006, presupune reluarea de la zero a mai multor etape, traseul iniţial al autostrăzii suferind modificări faţă de variantele originale.
Ultima întâlnire pe tema variantelor de traseu ale autostrăzii a avut loc în urmă cu o lună, când Consitrans SA a prezentat alternativa de traseu studiată în studiul de fezabilitate din 2006.