Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, care a preluat joi cel de-al patrulea mandat, a declarat că printre obiectivele sale principale pentru următorii patru ani se numără asigurarea conectivităţii judeţului cu aeroportul civil de la Ghimbav, precum şi demararea lucrărilor la autostrada Braşov-Bacău. ‘Încep astăzi, vă mărturisesc cu emoţie, al patrulea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna. De 25 de ani sunt în politică şi am emoţii şi acum. Dacă în ultimii 12 ani am pus bazele dezvoltării responsabile a judeţului nostru, în mandatul acesta îmi propun, în primul şi în primul rând, să continuăm dezvoltarea sistemului sanitar, atât infrastructura medicală, cât şi atmosfera din spitalul nostru judeţean şi din celelalte spitale din subordinea consiliilor locale, să asigurăm conectivitatea la aeroportul din Ghimbav şi demararea lucrărilor la autostrada Braşov-Târgu Secuiesc-Bacău. Vom continua modernizarea drumurilor judeţene, dezvoltarea sistemului social şi de protecţie a copiilor şi gestionarea deşeurilor la un înalt nivel european. Le mulţumesc pentru sprijin colegilor din UDMR, echipei din Consiliul Judeţean, din plenul Consiliului Judeţean şi din aparatul de specialitate, dar, în primul şi în primul rând, covăsnenilor care ne-au onorat cu încrederea lor. Rămân aşa cum mă ştiţi, parolist şi omul faptelor. Voi continua treaba chibzuită pentru regiunea noastră, pentru judeţul nostru’, a declarat Tamas Sandor. În următorii patru ani, acesta va lucra cu un consiliu format din 22 de consilieri UDMR, trei din partea Alianţei Maghiare din Transilvania, trei din PNL şi doi din PSD. ‘Pot să vă spun că din 2008, de când sunt preşedinte, din patru în patru ani am mărit mandatele UDMR în Consiliul Judeţean. Dacă în 2008 din 31 de mandate am avut 16, în 2012 am avut 19, în 2016 am avut 20, iar acum din 31 avem 22. Asta înseamnă o responsabilitate mult mai mare. Deci mărirea mandatelor, mărimea procentajului, că, vă daţi seama, 72% în Consiliul Judeţean suntem UDMR, asta ne măreşte responsabilitatea’, a mai spus Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, cei doi vicepreşedinţi şi membrii comisiilor de specialitate vor fi aleşi în şedinţa de vineri. Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor a câştigat detaşat preşedinţia Consiliului Judeţean la alegerile locale de luna trecută, obţinând 43.391 voturi din totalul celor 68.977 valabil exprimate.