reşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că se preconizează un an foarte dificil, din cauză că judeţul nu va dispune de toate fondurile de care ar avea nevoie din bugetul naţional, dar pledează pentru o bugetare responsabilă, la fel cum s-a întâmplat şi în anul precedent.
‘Ce ne doare foarte mult, şi asta este o problemă, că la sumele defalcate din TVA pentru echilibrare, sume din care putem să facem investiţii sau să susţinem, de exemplu, activitatea Serviciului Judeţean pentru Evidenţa Populaţiei şi alte lucruri, avem o diminuare de 9,5 milioane lei. Deci, asta chiar că ne doare foarte mult. Pentru că, dacă ne uităm, avem o inflaţie, faţă de anul anterior, de 20% şi noi avem sume mai mici, cu preţuri crescute, cu foarte multe proiecte care trebuie să fie implementate, deci această sumă ne va lipsi enorm de mult, cei aproape 10 milioane de lei’, a spus Borboly.
El a arătat că anul va fi unul foarte, foarte dificil, dar consideră că se va reuşi ţinerea în echilibru a judeţului, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, când Harghita a fost unul din puţinele judeţe care au efectuat investiţii din fonduri proprii.
‘Cei care nu au făcut investiţii (…) eu cred că au pierdut foarte mult. Noi am făcut investiţii şi în acea perioadă când nu erau bani guvernamentali, nu erau bani europeni şi se pare că asta a fost o decizie managerială foarte eficientă’, a declarat preşedintele CJ Harghita.
Borboly a punctat că, deocamdată, vorbeşte strict de bugetul Consiliului Judeţean, dar în următoarele zile vor fi finalizate şi bugetele instituţiilor subordonate şi se va putea face o imagine de ansamblu asupra bugetului judeţului.
‘Se vede că începem anul prin a păşi pe gheaţă subţire, aşadar trebuie să fim foarte precauţi şi nu suntem în siguranţă în privinţa fondurilor necesare pentru a oferi servicii şi de a continua investiţii sută la sută, cum am dori. Dar şi anul trecut am avut o bugetare responsabilă, în care foarte mult ne-am axat pe obiective şi unde nu s-a reuşit realizarea obiectivelor sau unde nu s-a reuşit a fi motivată acea cheltuială am relocat imediat pentru investiţii şi am reuşit, până la finele anului am revenit deasupra liniei de plutire. Tot aşa, şi anul acesta cred că vom reuşi. Suntem la guvernare (UDMR – n.red.), un alt motiv pentru care eu cred că avem o siguranţă în plus, aşteptăm fonduri de la guvern, pe parcursul anului, cum a fost şi până acum, cel puţin o dată pe an sau de mai multe au fost echilibrări bugetare’, a menţionat Borboly.
Totodată, el a spus că se aşteaptă şi câştigarea unor fonduri europene, iar Consiliul Judeţean are şi o linie de credit de 50 de milioane de lei ce poate fi folosită în caz de nevoie, doar pentru investiţii.
Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor populaţiei şi pentru o gestionare eficientă a bugetului Consiliului Judeţean, a fost elaborat şi un chestionar, disponibil la adresa https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc4ACLKw8kloupOUYRV9N9AgGRyruJ_XRh1Bc5Ep-SApGc_Kg/viewform, Borboly punctând faptul că sunt bine-venite sugestiile şi opiniile locuitorilor.
‘Aşadar, crizele din ultimii doi ani se reflectă şi în bugetul Consiliului Judeţean din acest an. De aceea solicităm din partea populaţiei un dialog. De anul trecut, din decembrie, am început să facem anunţuri, să prezentăm proiectele, să primim feedback unde să mergem mai tare, unde să ne mai oprim, cum să prioritizăm, de aceea sunt bine-venite sugestiile şi opiniile populaţiei, ca să avem un buget care va ajuta dezvoltarea socio-economică a judeţului’, a arătat preşedintele CJ Harghita.
Acesta a mai spus că îşi doreşte ca bugetul judeţului să fie aprobat în data de 16 ianuarie.