AcasăStiri generalePreşedintele CJ Iaşi: În fiecare an transmitem solicitări de sprijin pentru centrele...

Preşedintele CJ Iaşi: În fiecare an transmitem solicitări de sprijin pentru centrele de plasament

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat, sâmbătă, că întreprinde toate măsurile posibile pentru a asigura condiţii cât se poate de bune persoanelor şi copiilor care sunt în plasament sau îngrijire în centrele rezidenţiale şi a criticat, totodată, slaba finanţare primită din partea statului în acest demers.

‘Ne străduim să oferim condiţii cât se poate de bune şi să facem posibil ca sentimentul şi apartenenţa de ‘acasă’ să fie regăsită în fiecare centru al DGASPC Iaşi. Pentru fiecare din cei 1.400 de copii pe care îi avem sub o formă sau alta în îngrijire sau protecţie socială ne dorim să beneficieze de cele mai bune condiţii şi din partea statului român. Acum, condiţii mai bune sau condiţii de lucru sau de trai cu siguranţă şi la noi acasă situaţia poate fi oricând îmbunătăţită, cu atât mai mult atunci când vine vorba despre statul român care are o serie de lacune, din păcate, din punct de vedere financiar’, a spus, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Iaşi.

Acesta a criticat faptul că primăriile şi consiliile judeţene nu sunt sprijinite suficient.

‘În momentul de faţă mi-aş fi dorit ca statul român să sprijine UAT-urile sau CJ-urile. Statul român, Guvernul român să asigure finanţarea pentru ca protecţia socială sau îngrijirea copiilor să se facă în condiţii cât se poate de bune. Avem Ordonanţa 34 din mai 2023 care, din păcate, în loc să ne sprijine cu resurse financiare, ne-a redus cu 10% din resursele financiare pe care le avem şi a blocat posturile. Nu mai puţin de 300 de posturi din cadrul DGASPC sunt blocate de Guvernul României, posturi cu care am fi putut să oferim condiţii mai bune pentru copiii aflaţi în îngrijire sau dificultate. În fiecare an transmitem solicitări de sprijin (…) E frumos să fii la Guvern. E frumos să fii în Parlamentul României. E frumos să votezi creştere pentru norma de hrană, să soliciţi închiderea centrului de la Hârlău, să ajungă decizia la Iaşi, dar nu şi resursa financiară cu care să implementăm toate aceste solicitări’, a afirmat Costel Alexe.

În ceea ce priveşte situaţia de la Centrul de plasament ‘Ion Holban’ din Iaşi, semnalată de prefectul Bogdan Cojocaru, preşedintele CJ a precizat că de 2 ani se caută soluţii viabile.

‘Am vizitat Centrul ‘Ion Holban’ în 2021 împreună cu directorul (DGASPC – n.r.) Ion Florin şi colegii din cadrul DGASPC. De atunci am spus că trebuie să facem mai mult nu doar pentru cei de la ‘Holban’, ci pentru toţi cei pe care îi avem în protecţie sau în îngrijire. De aceea am vorbit cu Primăria Miroslava, Ţuţora şi Aroneanu pentru a pune la dispoziţie suprafeţe de teren, unde împreună cu partenerii construim locuinţe tocmai pentru a oferi condiţii cât se poate de bune. Am fost acum 2 luni la Ţuţora şi Miroslava pentru a vedea stadiul acestor lucrări. (…) Practic, de la bugetul CJ, nu de la statul român, care ar fi trebuit să rezolve această problemă, s-au alocat 500.000 de lei la Miroslava, 100.000 de lei la Ţuţora, iar comuna Aroneanu nu a solicitat, pentru a trage reţeaua de utilităţi şi a asigura servicii publice de calitate acestor copii’, a explicat Costel Alexe.

Referitor la demisia solicitată de prefectul Bogdan Cojocaru, care este şi liderul PSD Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a declarat jurnaliştilor că refuză să intre într-un joc al ‘demagogiei politice’.

‘Nu intru în acest joc ieftin de demagogie politică, sub nicio formă. În momentul de faţă eu sunt cel care implementează un program de guvernare, iar ieşenii, în anul 2024, prin votul lor, vor considera dacă a fost implementat sau nu’, a răspuns Alexe.

Declaraţiile au fost făcute, după ce în cursul zilei de sâmbătă prefectul de Iaşi, Bogdan Petru Cojocaru, a cerut demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, după ce comisiile mixte au descoperit un centru de plasament pentru copii cu nevoi speciale, aflat în subordinea DGASPC Iaşi, care funcţiona la 10 zile de la primirea înştiinţării că i-a fost suspendată autorizaţia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks