Procurorii DNA efectuează joi dimineața 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu și la membri ai familiei acestuia, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestuia, Dumitrescu este suspectat de luare de mită și fals în declarații alături de alte persoane.
Percheziţii ar avea loc şi la sora preşedintelui CJ Prahova.
Conform G4Media, este vorba despre 16 percheziţii, iar ancheta ar viza modul de acordare a contractului pentru centura oraşului Mizil, existând suspiciuni de luare de mită şi de fals în declaraţii.
Reacția lui Iulian Dumitrescu: Nu am nimic de ascuns!
Iulian Dumitrescu a reacționat într-un mesaj pe Facebook: ”În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, spune prim-vicepreședintele PNL.
Articolul Preşedintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu şi membri ai familie sale, vizaţi de percheziţii DNA. Reacția prim-vicepreședintelui PNL apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro