Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat joi, la depunerea jurământului de învestitură pentru un mandat la conducerea instituţiei, că domeniile prioritare de investiţii ale forului pentru următorii patru ani sunt infrastructura, turismul, educaţia, cultura şi sportul şi pentru toate aceste domenii CJ are proiecte. Rădulescu a punctat că în mandatul încheiat, CJ Vâlcea a fost ‘campion’ în regiune la atragerea de fonduri europene şi a reuşit ‘investiţii record’, iar în mandatul care începe proiectele trebuie să aibă în vedere o viziune de ansamblu. ‘Iată-ne în faţa unui nou proiect de judeţ. Vă invit să ne punem priceperile laolaltă şi să facem ce trebuie în domeniile pe care eu le consider prioritare: infrastructură, turism, educaţie, cultură şi sport. Pentru toate avem proiecte. Dar viziunea trebuie să fie una de ansamblu. Cum legăm staţiunile, cum ajungem uşor la obiectivele turistice, cum promovăm şi ce promovăm. În educaţie, trebuie să ne propunem să folosim inteligenţa dovedită a tinerilor vâlceni. De asemenea, festivalurile şi proiectele culturale vor duce imaginea Vâlcii peste tot în lume. Nu vom neglija nici sportul, în care vom investi în continuare pentru a obţine performanţă: fotbal, handbal, baschet, atletism, sporturi cu tradiţie în Vâlcea de aproape un secol’, a spus Rădulescu. Preşedintele CJ Vâlcea consideră că mandatul încheiat a însemnat ‘patru ani buni, plini de realizări’. ‘Vreau să îi asigur pe vâlceni că, aşa cum în mandatul trecut am reuşit investiţii record şi am fost campioni pe regiune la atragerea de fonduri europene, aşa voi munci şi în acest mandat, pentru a implementa noi proiecte şi a dezvolta şi mai mult judeţul Vâlcea. Vreau să le mulţumesc colegilor consilieri alături de care am lucrat în mandatul care tocmai s-a încheiat. Au fost patru ani buni, plini de realizări. În următorii patru ani, vreau să fim mai buni decât ceilalţi, nu dintr-un orgoliu personal, ci din credinţa că locurile acestea şi oamenii de aici merită mai bine. Cu paşi mărunţi şi siguri, dar mereu înainte, am reuşit până acum’, a adăugat Constantin Rădulescu. În CJ Vâlcea, PSD are 16 consilieri, PNL – 13 consilieri şi PER are trei consilieri.