Gherila Armata de Eliberare Naţională (ELN) din Columbia a anunţat duminică răpirea unui sergent, un act calificat de preşedintele Gustavo Petro drept sabotaj al negocierilor de pace, în desfăşurare în încercarea de a ajunge la o încetare a focului, informează luni France Presse, relatează Agerpres.
„Condamn răpirea sergentului Libey Danilo Bravo din armata naţională. Sunt acte care sabotează orice posibilitate de pace”, a declarat preşedintele pe Twitter, după ce Armata de Eliberare Naţională (ELN) a publicat un comunicat privind reţinerea acestui militar în departamentul Arauca (nord-est).
Potrivit gherilei, acest subofiţer este reţinut din 14 februarie, a doua zi după începutul celei de-a doua runde de negocieri în încercarea de a ajunge la încetarea focului.
„El beneficiază de tratament în conformitate cu drepturile omului şi cu realitatea de război care are loc în prezent în Arauca”, a adăugat ELN.
Armata a atribuit deja răpirea acestei gherile.
Negocierile dintre guvern şi ELN au fost reluate în noiembrie la Caracas, după aproape patru ani de suspendare.
Prima rundă s-a încheiat în decembrie cu anunţul eliberării ostaticilor şi acţiuni umanitare, dar fără un acord de încetare a focului.
Violenţele şi tensiunile au răcit relaţiile dintre cele două părţi de la începutul anului.
Nouă presupuşi membri ai ELN au fost ucişi într-o ofensivă a armatei columbiene, a declarat aceasta la 30 ianuarie.
În ziua de Anul Nou, preşedintele Gustavo Petro a anunţat o încetare a focului de şase luni cu cinci grupuri armate şi bande de traficanţi de droguri, inclusiv ELN.
Trei zile mai târziu, ELN a negat orice acord cu guvernul, care şi-a suspendat încetarea focului după trei zile.
ELN este ultima mare gherilă încă activă în Columbia de când FARC au semnat un acord de pace în 2016.
Ea a fost fondată în 1964 de sindicalişti şi studenţi simpatizanţi ai lui Ernesto „Che” Guevara, ai revoluţiei cubaneze şi ai teologiei eliberării.
Gherila are aproximativ 3.500 de combatanţi şi o vastă reţea de colaboratori, potrivit unor estimări independente.
Ea operează în cel puţin 22 din cele 32 de departamente ale Columbiei şi se finanţează prin trafic de droguri şi exploatare minieră ilegală.
sursa – AGERPRES
Articolul Preşedintele Columbiei acuză ELN că ‘sabotează’ negocierile după răpirea unui militar apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro