AcasăPoliticaPreședintele Germaniei, la București: Germania este „de multă vreme de părere că...

Președintele Germaniei, la București: Germania este „de multă vreme de părere că locul României este în Spaţiul Schengen”

Germania este „de multă vreme de părere că locul României este în Spaţiul Schengen”, a declarat, miercuri, preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său român, Klaus Iohannis.

Frank-Walter Steinmeier se află în vizită de stat în România, pe care a descris-o drept „o vizită la prieteni”.

În ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Schengen, el a transmis asigurări că Germania va susţine acest demers.

De asemenea, s-a referit la actuala situaţie de securitate, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

„Unitatea noastră este un atu în aceste vremuri ale provocărilor, aşa cum nu a fost niciodată în ultimele decenii. Vom face faţă împreună acestor provocări” a afirmat preşedintele german, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a lăudat modul în care România a primit cetăţenii ucraineni care au fugit din calea războiului şi gestionarea tranzitului de cereale din Ucraina.

El a evocat şi lupta cetăţenilor români împotriva comunismului. „România este o ţară cu o mare cultură, cu o istorie bogată”, a punctat Frank-Walter Steinmeier.

Sursa: AGERPRES

Articolul Președintele Germaniei, la București: Germania este „de multă vreme de părere că locul României este în Spaţiul Schengen” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks