Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al European Union National Institutes for Culture – EUNIC de către participanţii la Adunarea Generală a acestui organism, desfăşurată în perioada 7 -8 decembrie la Bruxelles.
Reprezentanţii instituţiilor membre în EUNIC au votat pentru completarea componenţei EUNIC Board of Directors – structura de conducere a reţelei EUNIC – cu un nou membru, Kirsten van den Hul (directoarea DutchCulture, Olanda) şi cu un nou vicepreşedinte, funcţie în care a fost ales preşedintele ICR, Liviu Jicman.
‘Împreună cu doamna preşedinte EUNIC, Camilla Morhorst (Danish Cultural Institute), şi colegii din bordul EUNIC – Kristen van den Hul (DutchCulture), Johannes Ebert (Goethe Institut), Matthieu Peyraud (Ministerul Afacerilor Externe din Franţa), Carmen Noguero Galilea (Institutul Cervantes), ne propunem să consolidăm reţeaua EUNIC, aflată într-o permanentă expansiune, şi comunicarea în cadrul acesteia: între clustere, organizaţiile membre, parteneri şi EUNIC Global office. Prin dialogul cu instituţiile UE şi implementarea de proiecte culturale pe toate continentele, România va beneficia de vizibilitate sporită pe scena europeană şi internaţională, având un rol de lider în promovarea diversităţii culturale şi lingvistice a Uniunii Europene”, a declarat Liviu Jicman, potrivit unui comunicat al ICR.
Pe agenda reuniunii s-a aflat discutarea bilanţului anual şi a agendei anului 2024, un subiect important constând în oportunităţile de accesare a fondurilor europene, programe gestionate de direcţiile generale Educaţie şi Cultură, respectiv Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere ale Comisiei Europene.
Adunarea Generală EUNIC a analizat, de asemenea, principiile de lucru ale viitoarei Strategii UE în domeniul relaţiilor culturale internaţionale, în dialog cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acţiune Externă, care a accentuat importanţa consolidării coordonării dintre statele membre UE şi instituţiile europene, pentru organizarea de evenimente culturale comune, în state terţe.
De asemenea, EUNIC a aprobat crearea unor noi clustere (în acest moment, 140 în întreaga lume) şi a analizat bugetul alocat anului 2024.
Viitoarea Adunare Generală a EUNIC va avea loc la Bucureşti şi va fi organizată de ICR, cu ocazia preluării preşedinţiei EUNIC în iunie 2024.