Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, va efectua, de duminică până marţi, o vizită oficială în Republica Serbia, unde se va întâlni cu preşedintele acestei ţări, Aleksandar Vucic.
‘Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, va efectua, în perioada 5-7 noiembrie, o vizită oficială în Republica Serbia. Programul include întrevederi cu preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, şi cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Serbia, Vladimir Orlic’, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de Camera Deputaţilor.
Potrivit sursei citate, Simonis va mai avea întâlniri, în cadrul acestei vizite, cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Serbia-România, Radovan Arezina, şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Republica Serbia.