Acasă55Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori la monumentul lui Ştefan...

Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău

Chişinău, 27 aug – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a depus, vineri după-amiază, o coroană de flori la statuia lui Ştefan cel Mare din centrul municipiului Chişinău, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.

Depunerea coroanei de flori a avut loc la finalul întrevederii pe care şeful statului român a avut-o în capitala Republicii Moldova cu preşedintele Maia Sandu, dar şi cu omologii din Polonia şi Ucraina, Andrzej Duda şi, respectiv, Volodimir Zelenski.

Iniţial, Klaus Iohannis ar fi trebuit să participe la ceremonia de depuneri de coroane în cursul dimineţii, însă nu a putut ajunge la eveniment ca urmare a faptului că, din cauza ceţii, aeronava cu care s-a deplasat la Chişinău nu a putut ateriza pe aeroportul din capitala Republicii Moldova.

În aceste condiţii, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cel al Republicii Polone au participat doar ei la momentul omagial de la monumentul dedicat voievodului Ştefan cel Mare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks