Acasă55Preşedintele Iohannis a subliniat la întâlnirea cu omologul portughez importanţa acţiunii unitare...

Preşedintele Iohannis a subliniat la întâlnirea cu omologul portughez importanţa acţiunii unitare a UE în gestionarea preţurilor la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, marţi, în discuţiile cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, importanţa acţiunii unitare a Uniunii Europene în gestionarea preţurilor la energie, respectiv în consolidarea securităţii aprovizionării cu resurse energetice.

Discuţiile celor doi oficiali au vizat cooperarea în domeniul apărării, în plan bilateral, extinderea UE, spaţiul Schengen şi Vecinătatea Sudică.

‘Am abordat şi evoluţiile curente în domeniul energiei din perspectiva mai amplă a măsurilor luate la nivel european. Am subliniat importanţa acţiunii unitare a Uniunii Europene în gestionarea preţurilor la energie, respectiv în consolidarea securităţii aprovizionării cu resurse energetice’, a spus preşedintele Iohannis, după ce a vizitat Batalionul 1 Instrucţie ‘Olt’ din Caracal împreună cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.

El a arătat că a convenit cu preşedintele Portugaliei impulsionarea cooperării în domeniul apărării, inclusiv din perspectiva industriei de apărare.

‘Am exprimat, totodată, interesul pentru asigurarea continuităţii dislocării trupelor portugheze, precum şi pentru un angajament al Portugaliei de a efectua misiuni de poliţie aeriană în România, pe Flancul Estic. Am evaluat, totodată, împreună, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi de pe Flancul Estic şi am reafirmat angajamentul statelor noastre de a colabora pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid în ceea ce priveşte întărirea posturii NATO de descurajare şi apărare de pe Flancul Estic. România susţine abordarea prin care NATO trebuie să acţioneze pentru asigurarea măsurilor de apărare şi descurajare, inclusiv pe Flancul Sudic, şi abordarea de tip 360 de grade pentru apărarea teritoriului tuturor ţărilor aliate’, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a arătat că a convenit cu omologul portughez şi impulsionarea cooperării pe palier bilateral. El i-a mulţumit preşedintelui Portugaliei pentru susţinerea constantă a obiectivelor României de aderare la OCDE şi Schengen.

Iohannis a reiterat sprijinul României pentru avansarea extinderii Uniunii Europene, atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa partenerilor noştri estici.

‘Am abordat şi Vecinătatea Sudică, inclusiv în lumina discuţiilor recente de la reuniunea Consiliului European din 15 decembrie. O vecinătate puternică a Uniunii este de natură să contribuie la consolidarea rezilienţei noastre’, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Portugaliei a subliniat importanţa prezenţei militare aliate în actualul context şi a menţinerii unităţii şi a rezilienţei în Uniunea Europeană.

El a spus că există un ‘câmp larg’ de cooperare posibilă cu România în domeniile energiei şi digitalizării.

‘Energia reprezintă o problemă care poate şi trebuie tratată în acelaşi timp şi pe plan european, consolidând unitatea europeană şi autonomia europeană în domeniul energiei, dar şi în planul bilateral al cooperării noastre. Există un câmp larg de cooperare posibilă în domeniul energiei, în domeniul energiei regenerabile şi în domeniul digitalizării, mă refer aici la relaţia România-Portugalia, Portugalia-România’, a mai afirmat Marcelo Rebelo de Sousa. El a apreciat comunitatea românească din Portugalia.

Portugalia participă la forţa multinaţională NATO din România pentru consolidarea apărării aliate pe Flancul Estic, având un contingent de forţe terestre staţionat la Caracal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks