Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu ministrul pentru Protejarea Naturii din Kenya, Alfred Nganga Mutua, şi cu directorul general al Kenya Wildlife Service, Erustus Kanga, în cadrul vizitei la Parcul Naţional Nairobi, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului se află începând de marţi în vizită de stat în Kenya.
Administraţia Prezidenţială, arată că, în cadrul vizitei de stat în Kenya, similar altor şefi de stat, preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat de partea kenyană să viziteze Parcul Naţional Nairobi, care este unic în lume prin faptul că aduce aproape de mediul urban o biodiversitate variată.
Potrivit sursei citate, Kenya este un stat cu un profil solid de implicare la nivel naţional şi internaţional în domeniul protecţiei mediului, fiind gazda Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, a Summitului climatic COP12 în 2006 şi, foarte recent, a Summitului African pentru Climă.
Cooperarea în domeniul limitării schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului este o temă centrală a vizitei de stat a preşedintelui Iohannis în Kenya şi vine pe fondul interesului deosebit al şefului statului pentru aceste domenii, precum şi al prezenţei lor ca teme importante în recent adoptata Strategie a României pentru Africa, mai arată Administraţia Prezidenţială.
‘Vizita în Parcul Naţional Nairobi a oferit prilejul unei discuţii privind conservarea naturii cu ministrul pentru Protejarea Naturii din Republica Kenya, Alfred Nganga Mutua, şi cu directorul Serviciului Kenyan pentru Protejarea Vieţii Sălbatice (Kenya Wildlife Service), Dr Erustus Kanga’, precizează sursa citată.
Conservarea biodiversităţii şi managementul ecosistemelor reprezintă o componentă importantă a Memorandumului de înţelegere în domeniul protecţiei mediului şi al schimbărilor climatice, semnat marţi între România şi Kenya, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a preşedintelui William Ruto, adaugă sursa citată, arătând că, prin acest document, cele două state îşi propun să lucreze împreună pentru a promova educaţia privind schimbările climatice şi mediul.
‘Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că educaţia este esenţială în protejarea mediului şi limitarea schimbărilor climatice şi că va susţine şi promova cooperarea între România şi Kenya în domeniul educaţiei pentru mediu. În cadrul vizitei, au fost discutate, de asemenea, strategiile de implicare a comunităţilor locale în protejarea biodiversităţii, precum şi modalităţile de reconciliere eficientă a protejării naturii cu dezvoltarea urbană, România şi Kenya urmând să coopereze în aceste domenii’, arată Administraţia Prezidenţială.
Potrivit fotografiilor publicate de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a fost însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis, în vizita la Parcul Naţional Nairobi.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, începând de marţi până pe 23 noiembrie, un turneu în state africane: vizite de stat în Kenya, Tanzania şi Republica Cabo Verde (Republica Capului Verde), precum şi o vizită oficială în Senegal.
Marţi, el s-a întâlnit cu omologul kenyan, William Ruto, a efectuat o vizită de lucru la Biroul Naţiunilor Unite de la Nairobi (UNON), sediul african al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi centru de promovare a multilateralismului şi dezvoltării durabile şi a depus o coroană de flori la Mausoleul Jumo Kenyatta.
Potrivit agendei, joi urmează să viziteze Uthiru Girls High School.