Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită oficială în Belgia, urmând să fie primit de regele Philippe şi să aibă consultări politice cu premierul belgian, Alexander De Croo, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului va vizita Centrul belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN) din oraşul Mol, care cooperează îndeaproape cu instituţiile româneşti de profil. Cu acest prilej, Iohannis se va întâlni cu o echipă de cercetători români care lucrează la SCK CEN.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Belgia are loc în cadrul unui dialog bilateral intens în ultimii ani, urmând vizitelor în ţara noastră ale regelui Philippe şi prim-ministrului Alexander De Croo, din iunie şi aprilie 2022.
‘Între România şi Belgia are loc o coordonare apropiată atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, iar în contextul războiului din Ucraina, cooperarea în domeniul apărării a cunoscut o dezvoltare deosebită, inclusiv prin prezenţa în România a unui contingent militar belgian, în scopul consolidării apărării pe Flancul Estic al NATO’, arată sursa citată.
Pe agenda convorbirilor se vor afla cooperarea politico-diplomatică şi afacerile europene, în perspectiva deţinerii de către Belgia a preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestrul al anului 2024. De asemenea, vor fi abordate relaţiile economice, intensificarea comerţului şi a investiţiilor, precum şi colaborarea sectorială, în domenii de interes comun: securitatea energetică, cercetarea, sănătatea, educaţia şi cooperarea culturală, precum şi situaţia comunităţii româneşti din Belgia.
‘În contextul actual de securitate, discuţiile se vor axa atât pe analizarea evoluţiilor războiului din Ucraina şi continuarea măsurilor de sprijin, cât şi a evoluţiilor îngrijorătoare din Orientul Mijlociu. Din această perspectivă, o atenţie deosebită va fi acordată dezvoltării cooperării româno-belgiene în domeniul securităţii, inclusiv pentru consolidarea Flancului Estic al NATO şi asigurarea unităţii de poziţii europene şi euroatlantice în abordarea conflictelor din vecinătatea Uniunii Europene’, mai informează sursa citată.