Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său kenyan, William Ruto, la State House Nairobi.
Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale şi vor semna documente bilaterale privind mediul şi cooperarea politică, după care vor susţine declaraţii de presă comune.
După dejunul oficial, preşedintele român va depune o coroană de flori la Mausoleul Jomo Kenyatta şi se va întâlni cu directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), la Biroul ONU din Nairobi.
Vizita în Kenya este prima etapă din turneul în Africa pe care îl efectuează preşedintele Klaus Iohannis. Turneul african mai cuprinde vizite de stat în Tanzania şi în Republica Cabo Verde (Republica Capului Verde), precum şi o vizită oficială în Senegal.