Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, care are loc la House of the Estates, Helsinki.
În acest context, şeful statului a declarat marţi că este „destul de pesimist” în privinţa intenţiei Rusiei de a ajunge la o pace în perioada imediat următoare. Nicuşor Dan a subliniat însă că statele aliate trebuie să fie pregătite să ofere Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a putea negocia în condiţii cât mai favorabile.
Personal, sunt destul de pesimist cu privire la intenția Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare, dar, de partea noastră, trebuie să fim pregătiți să oferim ucrainenilor toate mecanismele necesare pentru a negocia asta (…) În cadrul NATO și corespondent în planuri aprobate de CSAT există toate scenariile posibile. Numai că, ce e important pentru noi acum este, pe de o parte, să sprijinim Ucraina pentru ca să păstreze linia frontului, și în tot acest timp, ani care urmează, să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potențială agresiune viitoare, a spus președintele Nicușor Dan.
Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est (Eastern Flank Summit) are loc la iniţiativa prim-ministrului Finlandei, Petteri Orpo, care a invitat liderii a şapte state membre ale UE să participe la reuniunea ce abordează ameninţările la adresa securităţii europene şi a pregătirii de apărare, în special la frontiera de est a UE, conform unui comunicat al Guvernului finlandez publicat pe https://valtioneuvosto.fi/.
Este pentru prima dată când se organizează Summitul Flancului Estic. La eveniment participă prim-miniştrii Ulf Kristersson (Suedia), Kristen Michal (Estonia), Evika Silina (Letonia), Donald Tusk (Polonia) şi Rossen Jeliazkov (Bulgaria), precum şi preşedinţii Nicuşor Dan (România) şi Gitanas Nauseda (Lituania).
Potrivit prim-ministrului Petteri Orpo, summitul oferă liderilor o oportunitate excelentă pentru discuţii aprofundate privind ameninţările la adresa securităţii. În acelaşi timp, ţările de pe flancul estic al Europei vor putea să îşi aprofundeze cooperarea în domeniul apărării şi al gestionării frontierelor.
Prima sesiune de lucru din cadrul evenimentului are ca temă „Susţinerea UE pentru ţările din Flancul estic” („The EU’s Support for the Eastern Flank Countries”). Dejunul de lucru va urmări discuţii despre „Mediul de securitate din Flacul Estic” („The Security Environment of the Eastern Flank”), acesta fiind urmat de sesiunea de lucru „Securizarea Flancului Estic – o cale de urmat” („Securing the Eastern Flank – A Way Forward”), conform programului prezentat în agenda preşedintelui României.
Evenimentul se încheie cu o conferinţă de presă comună a liderilor participanţi la Summit.
„Ţările care au o graniţă comună cu Rusia se confruntă cu provocări comune în materie de securitate. Recent, am observat o creştere a operaţiunilor hibride, a atacurilor cibernetice şi a încălcărilor spaţiului aerian. Europa trebuie să îşi consolideze în continuare apărarea la graniţa cu Rusia”, a declarat prim-ministrul Orpo, potrivit https://valtioneuvosto.fi/.
Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est de la Helsinki are loc înaintea Consiliului European de la Bruxelles, care va avea loc pe 18-19 decembrie.
Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, i-a invitat, de asemenea, pe liderii UE, în decembrie 2024, în Finlanda. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Kaja Kallas, prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, şi prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, s-au întâlnit pentru discuţii în cadrul nopţii polare la Saariselka, Laponia, aminteşte sursa citată.
Sursa: TVR INFO
Sursa: Ecopolitic.ro





