Preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Gordan Jandrokovic, va efectua, în perioada 7 – 9 noiembrie, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Potrivit unui memorandum intern al secretarului general al Camerei, discutat în Biroul permanent, preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia urmează să vină în ţara noastră împreună cu o delegaţie parlamentară.
‘Vizita va acea loc ca urmare a invitaţiei adresate de Marcel Ciolacu, având drept scop aprofundarea dialogului interparlamentar româno-croat în vederea susţinerii proiectelor comune de interes major’, se precizează în document.
În proiectul de program al vizitei au fost incluse convorbiri cu preşedintele Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, Marcel Ciolacu, cu preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, precum şi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Klaus Iohannis.
Totodată, conform proiectului de program, oficialul croat va susţine o alocuţiune în plenul Camerei Deputaţilor.
De asemenea, înaltul demnitar se va deplasa la Caraşova, în judeţul Caraş-Severin, unde se va întâlni cu comunitatea croată locală, se mai arată în memorandum.