Preşedintele PMP, Eugen Tomac, îi cere demisia şefului AEP, Toni Greblă, după decizia ÎCCJ de validare a protocolului de constituire a Alianţei Dreapta Unită, el afirmând că, pentru a avea parte de un proces electoral corect şi transparent, au nevoie de garanţii reale, iar ele nu pot fi obţinute decât prin plecarea de îndată din fruntea Autorităţii Electorale Permanente, scrie news.ro.
”Preşedintele AEP, Toni Grebla – Demisia! Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind validarea protocolului de constituire a Alianţei Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei, precum şi anularea deciziei BEC prin care se hotărâse respingerea reprezentantul PMP în Biroul Electoral Central, sunt două decizii esenţiale pentru democraţia românească”, anunţă Eugen Tomac.
El afirmă că ”judecătorii au făcut dreptate şi au transmis ceea ce noi spunem de doi ani, de când sunt hărţuiţi prin instanţe printr-un lung şir de abuzuri procedurale, şi anume că, în esenţă, tribunalele nu se pot substitui democraţiei”.
”PMP a fost, în ultimii ani, ţinta unor grupări politice cu funcţii grele în stat, care au avut drept scop desfiinţarea partidului. Deşi PMP a avut două congrese prin care şi-a ales conducerea şi a respectat întocmai prevederile legale pentru a fi consemnate modificările în registrul partidelor politice, acestea au fost supuse unui întreg mecanism procedural bine gândit cu scopul de a tergiversa validarea în instanţă a voinţei membrilor PMP, chiar dacă legea spune că, în 15 zile, pe cale administrativă, trebuie publicate în registrul de la Tribunalul Bucureşti deciziile congresului”, a spus Tomac.
Liderul PMP precizează că, ”după ce a anunţat public pe 17 iunie 2023, în cadrul Congresului USR, că PMP acceptă invitaţia de a fi parte la construcţia unui pol de dreapta alături de USR şi Forţa Dreptei, împotriva lor a început o adevărată campanie de hărţuire din partea actualei puteri”.
”Pe 5 iulie 2023, printr-o decizie abuzivă a Preşedintelui AEP, Toni Grebla, a fost tăiată subvenţia PMP. De asemenea, în luna iulie 2023, au fost declanşate controale din partea AEP, care s-au încheiat cu amenzi uriaşe pe care a trebuit să le achităm în câteva zile. În toată această perioadă, AEP a încercat să acrediteze ideea falsă că PMP funcţionează la limita legii, susţinând că fostul preşedinte este reprezentantul partidului, creând un precedent periculos. Conform abordării Preşedintelui AEP, în perioada 10 aprilie 2022 când a fost ales până pe 14 decembrie 2022 când a fost consemnat în registrul partidelor politice, şi Nicolae Ciucă, premier la acea vreme, şi-ar fi însuşit în mod ilegal calitatea de Preşedinte al PNL”, afirmă preşedintele PMP.
Eugen Tomac mai acuză că ”tot sub coordonarea lui Toni Greblă, Preşedintele AEP, a fost elaborată Ordonanţa de Urgenţă privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, iar prin acest act normativ, PMP, un partid europarlamentar care are doi deputaţi în Parlamentul European, a fost scos din secţiile de vot, o premieră pentru alegerile europarlamentare din România”.
”Tot la insistenţele Preşedintelui AEP şi la solicitarea reprezentantului PSD, a fost respinsă propunerea de membru BEC din partea PMP. Decizia a fost anulată ieri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, în baza unei sesizări a membrului PSD în Biroul Electoral Central şi cu largul concurs al Preşedintelui AEP, Toni Greblă, a fost respinsă Alianţa Dreapta Unită. Decizia BEC a fost anulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Dreapta Unită va fi pe buletinele de vot. Pentru toate aceste abuzuri, solicităm, imediat, DEMISIA Preşedintelui AEP, Toni Greblă. Pentru a avea parte de un proces electoral corect şi transparent, avem nevoie de garanţii reale, iar ele nu pot fi obţinute decât prin plecarea de îndată din fruntea Autorităţii Electorale Permanente a domnului Toni Greblă”, declară Tomac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat marţi alianţa electorală Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, admiţând contestaţia faţă de decizia Biroului Electoral Central.
Articolul Preşedintele PMP, Eugen Tomac, îi cere demisia şefului AEP, Toni Greblă, după decizia ÎCCJ de validare a protocolului de constituire a Alianţei Dreapta Unită apare prima dată în Ecopolitic.