AcasăPoliticaPreşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja: Sunt dispus să-mi asum orice bătălie electorală

Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja: Sunt dispus să-mi asum orice bătălie electorală

Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat miercuri că este dispus să îşi asume orice bătălie electorală, menţionând că o candidatură a sa la Primăria Capitalei reprezintă o decizie care se va lua în timp, „pe baza celor mai bune scenarii pentru bucureşteni”.

Burduja, care a participat, alături de viceprimarul Stelian Bujduveanu, la inaugurarea de către municipalitate a unei benzi dedicate transportului în comun pe Bulevardul Regele Mihai I, a fost întrebat de jurnalişti dacă va candida la Primăria Capitalei.

„Ca preşedinte al filialei Partidului Naţional Liberal pentru municipiul Bucureşti, împreună cu această echipă, sunt dispus să-mi asum orice bătălie electorală. Este o decizie care se va lua în timp”, a afirmat Burduja, ministru al Energiei.

El a susţinut că hotărârea se va lua „pe baza celor mai bune scenarii pentru bucureşteni”, deoarece alegerile următoare trebuie să fie despre aceştia şi nu despre candidatul dreptei sau al stângii.

„Cei care au primit un cec în alb, practic, la ultimele alegeri, inclusiv din partea Partidului Naţional Liberal, acum trebuie să vină cu un raport, să spună ce au făcut cu această încredere pe care noi le-am oferit-o”, a adăugat Sebastian Burduja.

Sursa: AGERPRES

Articolul Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja: Sunt dispus să-mi asum orice bătălie electorală apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks