Preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă, a anunţat, marţi, că organizaţia pe care o conduce nu poate susţine un guvern format în jurul PNL.
‘În urma consultărilor interne, #PSD #Argeş a concluzionat nu poate fi de acord niciodată să susţină incompetenţa, imbecilitatea, iresponsabilitatea şi distrugerea României. Ştiu că sunt unii care spun acum că, de dragul României, ar trebui să intrăm la guvernare, dar PSD Argeş nu poate accepta să susţinem această #guvernare sau să intrăm la guvernare alături de oameni precum Iohannis, Cîţu (…). Nu am putea fi niciodată parteneri cu aceşti oameni care au decis ca milioane de români să fie văduviţi de investiţii, prin repartizarea ilegală a sumelor din rezerva naţională aplaudacilor şi susţinătorilor acestei catastrofe naţionale, Cîţu’, a declarat Mînzână, potrivit unui comunicat postat pe contul de Facebook al PSD Argeş.
El adaugă că social-democraţii nu pot adopta un ‘comportament de slugă perfectă la ordinele altora’ şi îi transmite un mesaj preşedintelui Klaus Iohannis: ‘Ghinion’.
‘PSD este cel mai mare partid din România, suntem gata să ne asumăm oricând guvernarea, avem soluţiile pregătite. Dar nu în orice condiţii şi nu alături de oricine, pentru că nu putem accepta doar să mimăm o guvernare’, a mai scris Ion Mînzînă, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.