Preşedintele Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), Alexandru Şonea, a fost găsit mort în incinta universităţii, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, trupul profesorului urmând a fi dus la INML în vederea efectuării necropsiei.
‘În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unităţi de învăţământ superior, situată în Sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat. La faţa locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul’, a transmis marţi Poliţia Capitalei.