Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la congresul PPE că îi roagă pe toți cei care au avut rezerve față de aderarea României la spațiul Schengen să pună pe primul loc interesele noastre comune pe termen mediu și lung, nu câștigul politic imediat.
Discursul președintelui UDMR:
Sunt Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, care este cea mai veche organizație membră a Partidului Popular European din România. Reprezint o comunitate etnică de 1,2 milioane de persoane. Încă din primul moment, după căderea dictaturii comuniste, comunitatea pe care o reprezint a crezut că locul țării noastre este în Uniunea Europeană, pe atunci Comunitatea Economică Europeană, și în Alianța Nord-Atlantică.
Experiența noastră istorică arată că dinspre Est nu a venit niciodată prosperitate. Dinspre Est nu a venit niciodată libertate și nu a venit nici securitate. Credem acest lucru și astăzi. Sunt un om onest și deschis, îmi place să spun lucrurilor pe nume.
Doamnelor și domnilor,
Nu am mai fost într-o situație atât de dificilă de zeci de ani. De zeci de ani nu am mai fost nevoiți să răspundem la atât de multe provocări în același timp. De foarte, foarte mult timp nu am asistat la atâtea crize care să ne amenințe stilul de viață european cu care ne-am obișnuit, prosperitatea, predictibilitatea, securitatea și libertatea. Vedem acum oameni furioși, frustrați, lipsiți de speranță, care simt că le fuge pământul de sub picioare. Aceștia își doresc siguranță și predictibilitate. Ei se așteaptă ca cei cărora le-au încredințat viețile să se ocupe de problemele lor reale.
Suntem cu toții responsabili pentru această situație. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Suntem responsabili deoarece conducem Uniunea Europeană de cel puțin zece ani. Suntem responsabili pentru că, în majoritatea statelor membre ale Uniunii, liderii partidelor noastre sunt la putere. Și prima responsabilitate aparține, întotdeauna, celui care se află la conducere. Nu putem să aruncăm această responsabilitate pe umerii altora prin diverse trucuri retorice și stratageme politice.
Dragi prieteni,
Partidul Popular European are și astăzi o responsabilitate uriașă. Depinde de noi care va fi viitorul în Europa. Depinde de noi dacă oamenii ne vor crede din nou că nu reprezentăm birocrația, că nu reprezentăm interese economice exclusive, ci interesele oamenilor obișnuiți. De aceea, trebuie să clarificăm câteva lucruri.
În primul rând, cine suntem noi. Care sunt valorile pe care le susținem. Pe cine reprezentăm. Și care este viziunea noastră. Nu există niciun dezacord între noi în ceea ce privește valorile fundamentale. Dar trebuie să fim capabili să ne deosebim de socialiști, de verzi, de liberali. Nu putem spune aceleași lucruri pe care le spun și ei. Nu putem repeta temele lor, pentru că atunci vom deveni ca ei. Iar alegătorii noștri se vor îndepărta de noi, iar alegătorii lor nu ne vor vota. Trebuie să arătăm ce ne face diferiți, ce ne face mai buni decât ei. Aceasta nu este o sarcină ușoară. Dar nu este nici imposibilă.
Astăzi trebuie să arătăm, locul Uniunii Europene în cadrul coordonatelor noii ordini mondiale care se conturează. Trebuie să fim clari: avantajul comparativ și competitivitatea economiei europene nu pot fi sacrificate în interesul unei tranziții verzi forțate. Iubim mediul, aerul curat și apa curată. Dar avem nevoie de o tranziție care să nu aducă mai multe sacrificii decât câștiguri. Tranziția trebuie să fie moderată, trebuie să o parcurgem pas cu pas. De asemenea, trebuie să fim conștienți că tot mai mulți oameni se simt ca niște orfani politici. Trebuie se ne întoarcem privirea spre ei, lor trebuie să le întindem mâna. Nu putem lăsa partidele anti-mainstream, extremiste, să fie singurele care să se revendice a fi reprezentantele acestor categorii de persoane care au înregistrat o creștere accentuată în ultima perioadă.
Partidul Popular European trebuie să-și asume, din nou, ferm, reprezentarea fermierilor, agricultorilor și a întreprinzătorilor mici și mijlocii. Iar Uniunea Europeană trebuie să se asigure că drepturile minorităților naționale autohtone din Europa sunt respectate, oricât de dificil ar fi pentru unele state membre să accepte acest lucru. Aceasta este, de asemenea, o sarcină europeană, deoarece diversitatea culturală și etnică sunt elemente esențiale ale Europei unite.
Uniunea Europeană trebuie să devină din nou puternică. Dar puternică nu în interior, față de unii care nu sunt de acord cu modul în care este condusă și se iau deciziile. Trebuie să dea dovadă de putere în exterior, redevenind relevantă și, da, prin a fi inevitabilă în modelarea politicii mondiale. Nu mai putem amâna dezvoltarea unei politici de apărare și securitate comună și a unei capacități de apărare cu reacție rapidă. Aceasta trebuie, desigur, să completeze, nu să înlocuiască tot ceea ce ne oferă Alianța Nord-Atlantică. De asemenea, trebuie să fim pregătiți să protejăm comunitățile din Uniunea Europeană de migranții ilegali, atacurile asimetrice și de războiul informațional în spațiul digital.
Partidul Popular European își ține astăzi Congresul în România, iar acesta este un lucru lăudabil. Aici suntem la periferie. La periferia Uniunii și la periferia NATO. Aceasta înseamnă responsabilitate, oportunitate, dar și risc în același timp. Această periferie se întinde din statele baltice până în Bulgaria. În prezent, aceasta este cea mai vulnerabilă regiune din UE. De aceea, atunci când oamenii văd că unele state membre încă aplică standarde duble față de statele din această zonă, se simt nedreptățiți. Sunt chiar revoltați.
Tangoul politic din jurul aderării la spațiul Schengen nu poate fi nici asumat, nici continuat. Trebuie să spunem asta clar și răspicat și aici, în familie. Putem și vom proteja frontierele externe ale Uniunii și suntem pregătiți să facem acest lucru. Pot fi inventate tot felul de scuze și pretexte pentru a amâna aderarea totală la spațiul Schengen, dar acest lucru va cauza daune enorme pe termen scurt. De aceea, și de aici, îi rog pe toți cei care au avut rezerve față de aderarea României la spațiul Schengen să pună pe primul loc interesele noastre comune pe termen mediu și lung, nu câștigul politic imediat.
Dragi prieteni,
Aici, la periferie, îndeplinim un rol asemănător cu crusta unei pâini bune: așa cum crusta protejează interiorul pâinii, noi îi protejăm pe cei care trăiesc în interiorul continentului bătrân. Dacă crusta pâinii crapă, interiorul se usucă, se strică și devine necomestibil. Așadar, vă rog să nu ne priviți doar ca pe o piață în creștere, ca pe o regiune problematică și tulbure, ci ca pe un scut care protejează Europa.
Distinși invitați,
Îmi doresc ca pe 9 iunie nu doar să consolidăm ceea ce avem acum, și să fim mulțumiți că am câștigat cele mai multe mandate în PE, dar să avem, împreună, puterea de a face corecțiile necesare. Să avem puterea de a reda cetățenilor speranța și credința că Europa este cel mai bun loc de pe pământ. Să le dovedim că generația noastră este capabilă să păstreze și să transmită mai departe Europa care a modelat lumea și a determinat cursul istoriei timp de secole.
Mult succes Partidului Popular European și tuturor organizațiilor sale membre!
Articolul Președintele UDMR, Kelemen Hunor, la congresul PPE: Îi rog pe toți cei care au avut rezerve față de aderarea României la spațiul Schengen să pună pe primul loc interesele noastre comune pe termen mediu și lung, nu câștigul politic imediat apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro