Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu participă sâmbătă, la Londra, la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea, ocazie cu care va avea şi o întâlnire cu moldovenii din Marea Britanie, potrivit News.ro.
”La invitaţia autorităţilor britanice, Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la ceremonia de încoronare a Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, care va avea loc în data de 6 mai”, anunţă Preşedinţia Republicii Moldova.
În aceeaşi zi, la Londra, Maia Sandu va avea şi o întâlnire cu moldovenii stabiliţi în Marea Britanie.
Două mii de invitaţi – conducători străini, capete încoronate, aleşi din Parlament, reprezentanţi ai societăţii civile – vor asista sâmbătă la încoronarea regelui Charles al III-lea la Westminster Abbey, mult mai puţini decât cele 8.000 de persoane prezente la încoronarea reginei Elizabeth a II-a în 1953.
Articolul Preşedinţia Republicii Moldova anunţă participarea preşedintelui Maia Sandu la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro