Prim balerinii de la Teatrul Bolşoi din Moscova, Artem Ovcharenko şi Anna Tikhomirova, vor fi protagoniştii Stars Gala – primul eveniment de nivel internaţional organizat în cadrul celui mai important workshop de balet din Estul Europei – Revolve Dance Festival, care va avea loc sâmbătă, de la ora 17,00, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.
Celebrul cuplu de balerini va fi acompaniat de copiii participanţi la cea de-a zecea ediţie a workshop-ului Revolve Dance Festival. Copiii provin din şapte ţări şi sunt studenţi/elevi ai celor mai titrate şcoli de balet din lume – Academia de balet Vaganova din St. Petersburg, L’Ecole de danse de Opera de Paris, Academia de danse Princess Grace de Monaco, Balletschule Basel, Stadt Ballet school Berlin, precum şi ai unor şcoli şi licee de coregrafie din România.
‘Copiii, care nu sunt numai din România la această ediţie, au lucrat două săptămâni. Ei au lucrat nişte coregrafii pe care le vor prezenta în prima parte a spectacolului, iar pentru partea a doua au lucrat două coregrafii, una de Maurice Ravel – ‘Bolero’ şi o bucată din baletul ‘Don Quijote’, pe care le vor dansa împreună cu faimoşii balerini de la Teatrul Bolşoi. Aceasta este marea surpriză a acestei gale, a acestui eveniment, mai ales pentru că suntem la ediţia a zecea, ediţie aniversară a workshop-ului, şi acesta a fost declicul care ne-a stârnit să facem ceva special’, a declarat, pentru AGERPRES, Izabela Rudolf, organizatorul workshop-ului de balet Revolve.
Pe lângă coregrafiile din ‘Don Quijote’, artiştii emeriţi şi balerinii în devenire vor interpreta un fragment din ‘Bolero’ (‘Initium e Finis’) de Maurice Ravel, în coregrafia maestrului Lienz Chang, care coordonează întreg spectacolul, alături de maeştrii Alexei Moskalenko (director artistic al concursului Youth America Grand Prix) şi Misha Tchoupakov.
Balerinii, veniţi pentru prima dată în România, au afirmat că ideea de a urca pe scenă alături de copii înseamnă şi pentru ei o emoţie foarte mare.
‘O să fie un concept foarte original. Şi eu am avut această experienţă la 6 ani, când a fost prima dată când am ieşit pe scena palatului din concerte, la 9 ani a fost prima dată când am fost şi pe scena Teatrului Bolşoi, şi eu pot să spun că şi pentru noi este o emoţie extraordinară să vedem aceşti copii dornici de a cunoaşte, dornici de a pune o mulţime de întrebări, dornici de a acumula ceva necesar pentru ei din punct de vedere profesional. Aşa că este o emoţie foarte mare şi pentru noi şi, din câte înţeleg eu, şi pentru copii’, a declarat Anna Tikhomirova.
Întrebaţi ce sfat le-ar da tinerilor care dansează în prezent sau celor care şi-ar dori să înceapă să danseze, Artem Ovcharenko le-a transmis că nu trebuie să se teamă.
‘În primul rând nu trebuie să te temi. Dansul este ceva ce tu trebuie să primeşti cu plăcere, să realizezi cu plăcere. Pasiunea noastră înseamnă că noi devenim profesionişti atunci când lucrăm foarte mult. Sfatul meu este ca copiii să vină cât mai des la sală, să lucreze, să danseze şi să le placă ceea ce fac’, a spus Artem Ovcharenko.
[…] Sursa: PRESSONLINE […]