Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a anunţat că a fost testat luni după-amiaza pozitiv pentru COVID-19 şi că va lucra de acasă în timp ce va sta în izolare, informează Reuters, explică Agerpres.
În octombrie, Australia a pus capăt carantinei obligatorii la domiciliu pentru persoanele infectate cu COVID-19.
„Încurajez pe oricine nu se simte bine să se testeze şi să ia orice precauţii suplimentare pentru ca familiile şi vecinii lor să fie bine”, a scris Albanese într-un comunicat.
Anthony Albanese avea programată o vizită de lucru de două zile în Noua Guinee pe 12-13 decembrie.
Este pentru a doua oară când Albanese este infectat cu COVID-19. Un prim test pozitiv, mai devreme anul acesta, l-a obligat să stea un timp pe marginea campaniei electorale federale. Partidul Laburist al lui Albanese a câştigat puterea în urma acelor alegeri.
sursa – AGERPRES
Articolul Prim-ministrul Australiei, testat pozitiv pentru COVID-19 apare prima dată în Ecopolitic.