Locuitorii din Sectorul 6 şi nu numai sunt aşteptaţi, începând de vineri, la West Side Flower Fest, unde peisagiştii de la ADP şi studenţii de la Universitatea ‘Ion Mincu’ din Bucureşti au amenajat 13 grădini tematice în Parcul Drumul Taberei.
‘West Side Flower Fest nu va avea doar aranjamente gigant, flori sub toate formele şi expozanţi numai unul şi unul, ci şi 13 grădini tematice. Trei dintre ele sunt gândite de peisagiştii Administraţiei Domeniului Public Sector 6, iar celelalte zece sunt proiectate de către 39 de studenţi, viitori urbanişti-peisagişti, alături de cinci profesori de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, unul dintre partenerii festivalului’, potrivit Primăriei Sectorului 6.
Grădinile au fost amenajate pe o suprafaţă de 550 de metri pătraţi, având diverse teme: terapeutică, plante perene, zen, alpină, ascunsă, biodiversitate, comunitară, verticală, din balcon, mozaic, romantică, plante aromatice şi legume.
Acestea sunt pe suport de paleţi, dintr-o gamă variată: de la plante perene, flori şi ierburi decorative până la arbori şi arbuşti. Toate plantate în aproximativ 6.000 de ghivece.
West Side Flower Fest va fi organizat pe o suprafaţă de 43.000 mp, în Parcul Drumul Taberei şi pe bulevardul Drumul Taberei, între strada Braşov şi Aleea Poiana Muntelui. Traficul auto va fi restricţionat, începând de joi, ora 20,30, când vor începe pregătirile pentru expozanţi şi street food. Restricţiile de circulaţie vor fi ridicate pe 12 iunie, la ora 5,00.
Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6 şi se autosusţine financiar din sponsorizări.