Unităţile de învăţământ din municipiului Bacău se vor deschide, în 8 februarie, în scenariul galben, a anunţat, miercuri, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Edilul a explicat, pe pagina de facebook, că acest lucru înseamnă că vor participa fizic la ore doar elevii din învăţământul preşcolar, din clasele primare şi din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a. ‘Am invitat astăzi reprezentanţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă la o şedinţă informală şi am convenit asupra unor măsuri pentru combaterea infectării cu noul coronavirus în contextul deschiderii şcolilor. Astfel, atât personalul didactic, cât şi elevii vor purta măşti de protecţie, vor folosi dezinfectanţi şi se va asigura distanţarea. Fiecare clasă va fi dezinfectată şi aerisită. Compartimentul Învăţământ, Cultură, Sănătate din cadrul primăriei, alături de viceprimarul Ghingheş, se ocupă de finalizarea demersurilor pentru asigurarea materialelor sanitare necesare pentru şcolile care au stocuri scăzute’, a precizat Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Primarul municipiului Bacău a adăugat că transportul public va păstra frecvenţa ridicată dimineaţa şi la terminarea orelor elevilor. Totodată, patrule de poliţie vor asigura descongestionarea traficului în zonele aglomerate din dreptul şcolilor şi vor aplica sancţiuni pentru cei care nu respectă normele sanitare anti-COVID. De asemenea, se vor asigura câteva locuri de parcare în preajma şcolilor unde se aglomerează traficul în mod frecvent pentru părinţii care duc copiii la ore iar la unităţile de învăţământ se vor amenaja fluxuri de intrare-ieşire. ‘Fac un apel către riverani să menţină libere benzile de circulaţie din preajma intrărilor în şcoli pentru a facilita debarcarea elevilor dimineaţa şi a preîntâmpina formarea de ambuteiaje’, a mai scris primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. La întâlnirea de la Primăria Bacău au participat reprezentanţii DSP, IŞJ, Poliţiei Locale, Poliţiei municipiului, ISU, DSV, Spitalului TBC şi reprezentanţi ai Societăţii de transport public.