Primăria Braşov continuă programul de montare de toalete publice automatizate în zonele intens circulate din oraş, marţi fiind puse în funcţiune alte trei, care se adaugă celor care au fost deschise la sfârşitul lunii aprilie.
Conform reprezentanţilor Primăriei Braşov, cele şase toalete sunt primele toalete publice amenajate în municipiu după 1989.
‘În ultimii 30 de ani, Braşovul nu a făcut investiţii în amenajarea de toalete publice noi. Corectăm acest lucru începând din acest an. De astăzi, am pus în funcţiune încă trei toalete publice automatizate, pe lângă cele trei funcţionale din luna aprilie. Asta într-un context naţional în care toate oraşele mari folosesc astfel de infrastructuri automatizate, iar Braşovul merită şi el să aibă această infrastructură, la preţuri competitive. Sunt toalete automatizate, cu sistem de autocurăţare după fiecare utilizare, şi sunt anti vandalism. Braşovul este un oraş civilizat, iar gradul de civilizaţie se transpune şi prin astfel de servicii, oferite public, în mod gratuit’, a precizat, conform unui comunicat, primarul Allen Coliban.
Potrivit sursei citate, sistemul de toalete automatizate ales a fost cea mai simplă şi ieftină soluţie, care poate să asigure cele mai bune condiţii.
‘Din punctul de vedere al valorii de achiziţie, costul unei toalete automatizate, de 243.500 lei +TVA, este mult sub cel al construirii unei toalete noi, ca să nu mai vorbim despre timpul mult mai scurt de punere în funcţiune. În ceea ce priveşte costurile de mentenanţă şi materialele necesare, costurile pentru toaletele automatizate, 1.800 de lei/lună, sunt mult mai mici, sub 20%, faţă de cele de la toaletele clasice, în condiţiile în care acestea funcţionează nonstop. Toaletele sunt automatizate pentru că majoritatea operaţiunilor de igienizare şi utilizare au la bază sisteme automate: accesul se face fără atingerea unui buton fizic, spălarea şi uscarea mâinilor se fac pe baza unor senzori, curăţarea vasului, a chiuvetei şi a podelei se fac, de asemenea, automatizat’, se precizează în comunicatul menţionat.
Cele trei noi toalete vor fi deschise în Parcul Tractorul, în Livada Poştei şi în scuarul Berzei.
În acest an, Primăria Braşov mai are în programul de investiţii alte opt astfel de toalete. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)