Primăria Braşov vrea să înfiinţeze un Consiliu Local al Copiilor, organ consultativ cu rolul de a consilia administraţia publică în luarea deciziilor, astfel încât dezvoltarea oraşului să fie în conformitate şi cu aşteptările celor mici.
Din viitorul for consultativ vor face parte 20 de adolescenţi cu vârsta între 11 şi 17 ani.
‘În această perioadă invităm tinerii braşoveni, cu vârsta între 11 şi 17 ani, să se înscrie în procesul de selecţie pentru a face parte din acest consiliu. Această iniţiativă este parte din proiectul ‘Braşov – oraş prieten al copiilor’, pe care îl derulăm împreună cu UNICEF. Aceşti 20 de tineri vor fi o voce în deciziile pe care le va lua municipalitatea, pentru a se asigura că Braşovul este cu adevărat un oraş prietenos cu copiii. Mai mult decât atât, este important ca generaţiile tinere să fie implicate în viaţa oraşului, să cunoască mecanismele decizionale şi să poată să îşi exprime opinia în legătură cu hotărârile pe care municipalitatea le ia’, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai mare a copiilor din oraş Primăria Braşov doreşte ca grupul să cuprindă copii de vârste diferite, din cartiere/zone diferite sau cu o experienţă variată în domeniul reprezentării, de etnii diverse, din grupuri vulnerabile (de ex., copii cu dizabilităţi, copii care trăiesc în sărăcie, copii instituţionalizaţi, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate etc).
Copiii care doresc să facă parte din acest consiliu pot completa formularul online, pe portalul primăriei, www.brasovcity.ro, secţiunea primăria Brasov/grupuri de lucru, până la data de 22 mai 2022, inclusiv.
Iniţiativa face parte din programul derulat de Municipalitate împreună cu UNICEF pentru ca Braşovul să devină ‘Localitate Prietenă a Copiilor’.
O astfel de localitate este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. În practică, este un oraş sau o comunitate în care vocile, nevoile, priorităţile şi drepturile copiilor sunt integrate în politicile, programele şi deciziile publice. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)