Primăria Municipiului Buzău a realizat un proiect pentru construirea unei centrale fotovoltaice cu peste 6.000 de module PV, pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.
Consiliul Local al Municipiului (CLM) Buzău a aprobat depunerea cererii de finanţare a proiectului ‘Producerea de energie verde prin construirea unui parc de panouri fotovoltaice în municipiul Buzău’, prin Fondul pentru modernizare ‘Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice’.
‘Conform extraselor de Carte Funciară, imobilul compus doar din teren are o suprafaţă totală de 128.939 m2 şi se află în domeniul privat al municipiului Buzău. Ca urmare a analizei locaţiei propusă în vederea implementării proiectului, s-a observat că nivelul mediu al iradiaţiei solare are valori cuprinse între 55,24 kWh/m2 în luna ianuarie şi 208 kWh/m2 în luna iulie. Potenţialul solar disponibil pe amplasament este aşadar foarte atractiv pentru dezvoltarea unui proiect de producere a energiei electrice în cadrul unei centrale fotovoltaice. Sistemul fotovoltaic va fi alcătuit dintr-un număr de 6.195 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 celule. Puterea nominală aproximativă a modulelor PV analizate este de 570 Wp, cu un randament nominal de 21%’, prevede proiectul administraţiei locale.
Potrivit raportului privind indicatorii tehnico-economici ai proiectului de investiţie, în anul 2021, consumul de energie electrică în Buzău a fost de 5.699,21 MWh/an, cel mai mare consum fiind reprezentat de iluminatul public – 3.682 MWh/an. Ţinând cont de consumuri şi de preţul energiei din Sistemul Energetic Naţional (SEN), administraţia locală şi-a propus construirea unei centrale fotovoltaice proprii.
‘Avem un teren disponibil în spatele Zonei industriale şi încercăm prin ceea ce vom produce acolo în regim de prosumer să asigurăm consumul propriu al primăriei, asta însemnând şcoli, iluminat public. Încercăm şi prin societăţile la care primăria este acţionar să asigurăm o independenţă energetică. În mod normal ar trebui să acoperim toate cheltuielile prin acest proiect, jumătate din consum este generat de iluminatul public’, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Potrivit raportului care a stat la baza întocmirii proiectului, un alt motiv pentru care la nivelul municipiului Buzău ar fi nevoie de o centrală fotovoltaică este cel referitor la preţul mare al energiei electrice.
‘Construirea unui proiect de producere a energiei electrice din surse regenerabile, sub forma unei centrale fotovoltaice, este un obiectiv de investiţii necesar UAT Municipiul Buzău, în contextul lipsei de predictibilitate a pieţei energetice, a atingerii unui maxim istoric a preţurilor pentru energia electrică, a hotărârilor de guvern pentru plafonarea preţului pe perioade scurte de timp şi a directivelor europene privind valorificarea surselor regenerabile. În urma analizei efectuate la nivelul proiectului propus de Municipiul Buzău, a rezultat că prin construirea unui proiect de producere a energiei electrice din surse regenerabile, sub forma unei centrale fotovoltaice, având o putere instalată de 3.531 MWp, se urmăreşte acoperirea unei ponderi cât mai mari din consumul anual de energie electrică luată din SEN pentru care cheltuielile de funcţionare sunt finanţate de la bugetul local’, prevede documentul aprobat la nivelul Primăriei Buzău.
Proiectul ar urma să fie finanţat prin intermediul Fondului pentru Modernizare şi are o valoare de 22,8 milioane lei cu TVA.