„Procedura pentru reluarea lucrărilor de reabilitare și consolidare a Podului Grant a fost lansată în SEAP de Administrația Străzilor București (ASB).
Invit operatorii economici interesați să depună oferte până pe 3 ianuarie 2023. Lucrările vor fi demarate anul viitor, după realizarea proiectului tehnic.
Acest proiect reprezintă o prioritate pentru Municipalitate în condiţiile în care obiectivul a fost finalizat în anul 1982 şi reabilitat în urmă cu 15 ani.
Lucrările ce urmează a fi executate vizează structura de rezistență a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai, a căii rutiere, dar și refacerea celor 6 bretele și a trotuarului pietonal”, a spus primarul general Nicușor Dan.
În prezent podul principal se încadrează în clasa tehnică IV (nesatisfăcătoare), în principal din cauza tronsonului care supratraversează liniile de cale ferată, în timp ce bretelele de intrare/ieşire ale podului se află în stare tehnică satisfăcătoare.
Astfel, au mai rămas de executat lucrări la pasajul principal, după cum urmează: infrastructură 81%, structura de rezistenţă 64%, linie de tramvai 52%, cale rutieră 58%, lucrări pentru siguranţa circulaţiei 95%. De asemenea, vor fi finalizate şi cele 6 bretele şi trotuarul pietonal.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 57.820.005,09 lei, iar durata de execuţie este de 24 de luni.
The post Primăria Capitalei reia lucrările de reabilitare şi consolidare la Podul Grant appeared first on News Bucuresti.