Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că primăria a solicitat Guvernului acoperirea unei sume de 920 de milioane de lei, reprezentând diferenţa dintre subvenţia care ar trebui plătită în acest an şi cea de anul trecut.
‘A existat o solicitare, ieri, din partea Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul prefecturilor, către toate primăriile şi am dat şi noi acest răspuns. A fost un demers semi-oficial acea discuţie pe care am avut-o prin intermediul Asociaţiei Municipiilor cu prim-ministrul. În urma acelei discuţii, fiecare dintre primării şi-a trimis necesarul pentru acoperirea subvenţiei şi această discuţie a fost realizată ieri prin acest circuit, prin primărie, prefectură, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării şi am solicitat diferenţa de subvenţie, care rezultă din: preţul de 380 de lei, azi, faţă de 195 de lei pe gigacalorie anul trecut – preţul de producţie. Deci, am făcut o diferenţă între care a fost subvenţia pe care ar trebui să o plătească primăria anul acesta, la preţul de anul acesta, şi care a fost subvenţia pe care am plătit-o efectiv iarna trecută. Şi diferenţa aceasta este 920 de milioane de lei. Şi aceasta este solicitarea pe care am făcut-o oficial ieri’, a precizat edilul general în cadrul unei conferinţe de presă.
Nicuşor Dan a menţionat că preţul pe care bucureştenii îl plătesc va fi stabilit printr-o hotărâre de Consiliu General. El şi-a exprimat speranţa ca înaintea şedinţei respective, Guvernul să informeze Municipalitatea în legătură cu ajutorul pe care poate să îl ofere.
‘Ceea ce bucureştenii trebuie să ştie este că preţul pe care ei îl plătesc este stabilit printr-o hotărâre de Consiliu General şi atât timp cât noi nu modificăm acea hotărâre de Consiliu General, preţul rămâne cel care este stabilit în momentul acesta, adică 164 de lei. O să vedem, posibil, la sfârşitul acestei luni, în şedinţa de Consiliu General, să modificăm acest preţ pe care cetăţenii îl plătesc. Numai că dacă facem asta la sfârşitul lui noiembrie, asta se va aplica pe factura începând cu decembrie, care se plăteşte în februarie. Înainte de asta, sperăm să avem toate răspunsurile de la Guvern, să vedem în ce măsură ei pot să ne ajute cu parte din subvenţie’, a spus el.
Pe 1 noiembrie, prim-ministrul interimar Florin Cîţu anunţa că Guvernul va subvenţiona o parte din gigacalorie, dar în baza unor principii de alocare clar stabilite.
Pe 5 noiembrie, Florin Cîţu declara că solicitările venite de la municipii privind alocări de fonduri pentru subvenţia la gigacalorie vor trebui puse în concordanţă cu legea referitoare la plafonarea preţurilor la energie şi gaze, pentru a se vedea exact ce sume vor fi alocate de la bugetul de stat.