AcasăPoliticaPrimăria Capitalei: Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 13,8%...

Primăria Capitalei: Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 13,8% în 2024

Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 13,8% în 2024, conform ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei.

„Conform prevederilor art. 491 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxele şi impozitele locale se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior. Astfel, pentru anul 2024, impozitele şi taxele locale se indexează cu indicele inflaţiei, respectiv 13,8%, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice”, informează PMB, prin intermediul unui comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet www.pmb.ro sau la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta nr. 47, Sector 5.

Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura PMB (CIDRC), la adresa B-dul Regina Elisabeta, nr. 42, Sector 5, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri între orele 08,30 – 16,30, şi în ziua de miercuri, în intervalul orar 8,30 – 18,30.

Propuneri privind proiectul de act normativ se pot depune până la data de 15 martie:

– prin site-ul www.pmb.ro;

– ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: relatiipublice@pmb.ro/ proiecte.supuse.dezbaterii.publice@pmb.ro;

– prin poştă pe adresa PMB – B-dul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5 – Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică;

– la Registratura PMB în zilele de luni, marţi, joi şi vineri între orele 08.30-16.30, şi în ziua de miercuri, în intervalul orar 8,30 – 18,30.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri pentru Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, începând cu anul 2024”.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 11 aprilie.

În 2023, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 5,1%, conform ratei inflaţiei. În 2022, majorarea a fost de 2,6%, în 2021, taxele şi impozitele locale au fost indexate cu 3,8%, iar pentru anul 2020 cu 4,6%. La momentul respectiv, Primăria Capitalei preciza că indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6% echivalează, pentru locuinţe persoane fizice rezidente, cu o creştere de 4 – 7 lei pentru garsonieră; 4 – 9 lei pentru un apartament cu două camere; 7 – 12 lei pentru un apartament cu trei camere; 9 – 18 lei pentru un apartament cu patru camere.

Sursa: AGERPRES

Articolul Primăria Capitalei: Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 13,8% în 2024 apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks