Primăria Piteşti a transmis, miercuri, că la sediul instituţiei nu a avut loc o percheziţie, poliţiştii solicitând acte privind autorizarea construirii unui imobil.
‘Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public vizavi de o percheziţie efectuată la Primăria Piteşti, facem precizarea că nu a fost o percheziţie şi transmitem următoarele: Serviciul de investigare a criminalităţii economice a solicitat, în această dimineaţă, acte de autorizare a construirii unui imobil din Piteşti – proiect tehnic, memoriu tehnic, certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie, etc. Solicitarea vine ca urmare a anchetei în desfăşurare într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti’, se arată într-o informare transmisă de Primăria Piteşti.
Primarul Cristian Gentea afirmă că activitatea instituţiei pe care o conduce nu este afectată, ci dimpotrivă, ‘este susţinută într-o colaborare deschisă cu instituţiile statului privind legalitatea construcţiilor şi dezvoltarea imobiliară în municipiu’.
‘Din prima zi în primărie am urmărit respectarea legii! Oricând vom pune la dispoziţie autorităţilor competente orice document solicitat şi apreciem modul în care îşi fac datoria cei de la investigarea criminalităţii economice’, a transmis Gentea.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au efectuat, miercuri, 13 percheziţii domiciliare într-un dosar privind ilegalităţi în domeniul construcţiilor, şase persoane urmând să fie duse la audieri.
Conform IPJ Argeş, descinderilor au loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti la locuinţele unor persoane, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti.
‘Din cercetări a reieşit că, pentru un imobil, pentru care a fost obţinută autorizaţie de construire cu regim de înălţime P+2E, dezvoltatorul imobiliar ar fi modificat construcţia, transformând imobilul într-unul cu regim P+2E+M. Ulterior, cu ocazia recepţiei lucrărilor, membrii comisiei de recepţie ar fi atestat faptul că lucrarea de construcţie realizată ar respecta prevederile proiectului şi ale autorizaţiei de construire’, informează sursa citată.
Prejudiciul stabilit până în prezent este de 680.000 de lei, reprezentând valoarea investiţiei edificate ilegal. Cele şase persoane care vor fi duse la audieri sunt bănuite de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.