Primăria Sectorului 6 a transmis, joi, că, în urma controalelor efectuate de Poliţia Locală, s-a descoperit că doar una din cele 40 de benzinării şi staţii GPL are autorizaţie.
Potrivit unui comunicat al PS6 transmis, joi AGERPRES, edilul Ciprian Ciucu a cerut luni Poliţiei Locale Sector 6 să verifice toate staţiile GPL şi benzinăriile din sector şi să vină cu o situaţie clară în ceea ce priveşte atât autorizaţiile deţinute, cât şi respectarea distanţei minime prevăzute de lege faţă de imobilele din perimetru.
‘Tragedia de la Crevedia ne-a făcut să înţelegem că nimeni nu poate fugi de răspundere, chit că are sau nu atribuţii în a aviza/aproba sau nu activitatea de comerţ cu combustibili. Ne-am folosit de acest context sumbru şi am dispus Poliţiei Locale a Sectorului 6 o verificare temeinică, amănunţită, a tuturor autorizaţiilor, avizelor, atestatelor, certificatelor, licenţelor, cerute de lege pentru funcţionarea acestor operatori economici cu specificul de comercializare de combustibili’, a declarat primarul Ciprian Ciucu, citat în comunicat.
Astfel, arată sursa citată, echipe formate din poliţişti de la Serviciul Mediu, Inspecţie Comercială şi Disciplina în Construcţii au mers timp de trei zile pe teren şi au efectuat controale, fiind identificate 40 de benzinării şi staţii GPL deschise şi le-au solicitat administratorilor toate documentele şi autorizaţiile pe care sunt obligaţi să le deţină pentru a funcţiona.
Au fost verificată existenţa următoarelor documente: Autorizaţie ISU; Autorizaţie ISCIR; Autorizaţie de mediu; Autorizaţie de construcţie; Autorizaţie de gospodărire a apelor; Atestatul GANEx; Raport privind protecţia la explozii (INSEMEX); Licenţa ANRE pentru GPL; Certificat de atestare pentru vânzarea de produse energetice; Buletine de verificare metrologică.
‘Dintre locaţiile verificate, doar o benzinărie are documentele la zi, dar nu respectă distanţa minimă legală faţă de imobilul din vecinătate. Important de precizat este faptul că Poliţia Locală Sector 6 nu eliberează acestor benzinării şi staţii certificate şi autorizaţii de funcţionare. De asemenea, nici nu poate lua măsuri pentru ca ele să intre în legalitate. Tocmai de aceea, raportul întocmit în baza informaţiilor culese din teren va fi transmis către toate instituţiile abilitate să intervină pentru a soluţiona problemele existente’, arată Primăria.
Primarul Ciucu precizează că legea nu permite primăriilor să autorizeze sau să închidă afacerile cu combustibili
‘Raportul m-a speriat, dar am decis să îl fac public. (…) Acest raport informativ va fi trimis tuturor instituţiilor cu atribuţii de verificare, închidere sau aducerea în legalitate a acestor staţii. Ordonanţa 99 din 29 august 2000 (*republicată*), privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă nu dă dreptul primăriilor să autorizeze sau să închidă afacerile cu combustibili. Articolul 3 spune clar, la aliniatul (3), că ‘Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanţe activităţile de comercializare având ca obiect la litera c) combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializaţi prin staţii de distribuţie’. Primăriile sunt responsabile doar de emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, iar aici am dispus un control intern suplimentar. Pe mandatul meu nu s-au emis astfel de autorizaţii. Acest lucru fiind clarificat, asta nu înseamnă că nu trebuie să nu fim responsabili şi să ştim ce se întâmplă în localităţile noastre’, a explicat primarul Sectorului 6.