Consiliul Local Sector 1 a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti împuternicirea expresă pentru a încheia un protocol de colaborare cu Termoenergetica vizând rezolvarea deficienţelor de la puncte termice din Aviaţiei.
Protocolul prevede demararea unui proiect-pilot la Punctul Termic 5 Aviaţiei în sprijinul locuitorilor Sectorului 1 care sunt afectaţi de problemele cu alimentarea cu apă caldă şi căldură pe timpul iernii, deoarece blocurile în care locuiesc sunt la capătul reţelei de termoficare. Soluţia urgentă ce urmează să fie aplicată o reprezintă conectarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termice cu probleme în asigurarea parametrilor necesari.
Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, în cadrul discuţiilor purtate de primarul Clotilde Armand la sfârşitul lunii august cu reprezentanţii companiei producătoare a echipamentelor, aceştia au explicat că în cazul punctului termic de pe strada Siriului va fi folosit un un echipament de 2,5 MW, care are o dimensiune de 6×2 mp. Utilajul va fi montat lângă punctul termic. În cazul altor centrale termice mai mari vor fi instalate două sau chiar trei astfel de echipamente.
Primăria Sectorului 1 va finanţa lucrările de instalare, operare şi reparare a echipamentelor şi va asigura paza acestora. Totodată, împreună cu Administraţia Domeniului Public va amenaja şi întreţine spaţiile verzi şi aleile din proximitatea punctului termic, va reloca spaţiile de parcare şi va realiza alte lucrări de întreţinere.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti va asigura funcţionarea în mod corespunzător a serviciului public de alimentare cu energie termică şi va asigura continuitatea serviciului public de alimentare cu energie termică prin exploatarea SACET şi prin echipamentele specializate instalate şi operate de Sectorul 1.
De asemenea, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti va asigura lucrările necesare pentru branşarea echipamentelor specializate la reţeaua de termoficare din punctele termice, astfel încât să nu se producă disfuncţionalităţi în asigurarea serviciului public şi va asigura manevrele necesare pornirii/opririi agentului termic din reţeaua de termoficare pentru asigurarea funcţionării echipamentelor specializate care să asigure parametrii necesari alimentării cu agent termic, conform diagramei de reglaj.
Protocolul de colaborare va avea o durată de un an, cu posibilitatea prelungirii succesive până la maximum opt ani.