Primăria Sectorului 2 va organiza pe 18 şi 20 ianuarie două dezbateri publice online având ca temă proiectul referitor la instituirea taxei speciale de salubrizare în cuantum de 21,50 lei lunar pentru utilizatorii casnici fără contracte de prestări servicii în domeniu. Potrivit primarului Radu Mihaiu, dezbaterile vor începe la ora 17,00 şi vor fi organizate online având în vedere epidemia de COVID-19, iar persoanele interesate să participe trebuie să trimită un email la adresa infopublice@ps2.ro cu subiectul ‘Participare dezbatere salubrizare’. ‘De la 1 martie, fiecare asociaţie de proprietari va plăti, în baza unui contract, ridicarea gunoiului. Vor exista două tarife: unul pentru fracţia umedă, celălalt pentru fracţia uscată. (…) Filozofia de plată se schimbă cu totul: nu se mai plăteşte o sumă unică per persoană, ci va plăti fiecare asociaţie în funcţie de cât gunoi aruncă. Practic, tarifarea se va face în lei/pubelă (de fracţie umedă sau de fracţie uscată), nu în lei/persoană’, a explicat Mihaiu, într-o postare pe Facebook. Sumă plătită de fiecare asociaţie se va împărţi la întreţinere pentru fiecare apartament, aşa cum se întâmpla până în 2019. ‘Cu cine se va putea încheia contract? În acest moment, Supercom are exclusivitate pentru ridicarea gunoiului, exclusivitate acordată printr-un act adiţional care este contestat în instanţă şi care a fost anulat pe fond. Dacă instanţa de apel va menţine decizia de fond, atunci Supercom nu va mai avea exclusivitate, situaţie în care, posibil, şi alţi operatori ar putea ridica gunoiul’, a precizat primarul. Conform proiectului, cei care nu încheie contracte de ridicare a gunoiului vor plăti o taxă specială, care ‘în mod intenţionat este mare’, după cum afirmă Mihaiu, pentru a încuraja încheierea de contracte. Nivelul propus al acestei taxe este de 21,5 lei/persoană/lună şi ea urmează să fie plătită către primărie, nu către operatorul de salubritate. Operatorul de salubritate va încasa de la primărie un tarif mai mic pentru ridicarea gunoiului de la aceste persoane, astfel încât şi el, la rândul lui, să fie încurajat să încheie contracte, a indicat primarul Sectorului 2. El a amintit că, în octombrie 2020, Curtea de Apel a anulat cu decizie definitivă taxa de habitat pentru persoanele fizice, cea pentru persoanele juridice rămânând în vigoare. Ca urmare, începând cu 29 octombrie 2020, cetăţenii nu mai datorează această taxă, dar primăria nu avea variante legale pentru a plăti serviciul către operator. ‘Ca soluţie excepţională pentru plata operatorului, am identificat soluţia ca, pentru o perioadă limitată (până la 1 martie), plata să se facă de la bugetul local (legea salubrizării nu permite plata de la bugetul local decât dacă există taxă sau în situaţii excepţionale)’, a adăugat Radu Mihaiu.