Primăria Sectorului 3 anunţă pe SICAP două licitaţii în valoare totală de 126.154.260 lei, dintre care una pentru măşti, mănuşi şi botoşi, iar alta pentru soluţii dezinfectate, toate acestea fiind destinate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza acestei unităţi administrative. Prima licitaţie este pentru un acord-cadru, cu o durată de patru ani, în vederea furnizării de măşti, mănuşi şi botoşi, la o valoare totală estimată de 45.664.410 lei. Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. ‘Autoritatea contractantă organizează procedura de achiziţie în vederea desfăşurării în condiţii optime a procesului educaţional, prin dotarea unităţilor de învăţământ din Sectorul 3 cu produse combatere COVID’, se explică în anunţ. Este vorba despre trei loturi pentru măşti – valoare maximă a acordului-cadru: 67.316.032 bucăţi, având o valoare totală estimată de 33.658.016 lei fără TVA, mănuşi – valoare maximă a acordului-cadru: 21.829.808 bucăţi, având o valoare totală estimată de 7.640.432 lei fără TVA, botoşi – valoare maximă a acordului-cadru: 21.829.808 bucăţi, având o valoare totală estimată de 4.365.961,60 lei fără TVA. Al doilea anunţ este pentru un acord-cadru, tot cu o durată de patru ani, având o valoare totală estimată de 80.489.850 lei, în vederea furnizării mai multor tipuri de dezinfectant pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. Este vorba despre trei loturi: dezinfectant de mâini – valoare maximă a acordului-cadru: 1.073.198 litri, având o valoare totală estimată de 48.293.910 lei fără TVA; dezinfectant de suprafeţe – valoare maximă a acordului-cadru: 536.599 litri, având o valoare totală estimată de 16.097.970 lei lei fără TVA, dezinfectant de pardoseli – valoare maximă a acordului cadru: 536.599 litri, având o valoare totală estimată de 16.097.970 lei lei fără TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 decembrie.