Şapte elevi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au primit, joi, premii în bani şi diplome de excelenţă din partea Primăriei Suceava.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a înmânat elevilor diplomele de excelenţă şi câte 5.000 de lei, respectiv 3.000 de lei, pentru performanţele obţinute.
‘Vedeţi că nu au fost în zadar, rezultatele obţinute v-au adus astăzi aici, unde întreaga comunitate vă apreciază şi se mândreşte cu voi. Să vă păstraţi această determinare în continuare şi astfel de reuşite să vă însoţească peste tot, fie că este vorba de liceu, facultate sau chiar în viaţă (…) Indiferent de calea pe care vreţi să o urmaţi, pe unde vă poartă paşii, îmi doresc să reveniţi acasă, pentru că avem nevoie de voi aici. Sper că vă veţi folosi de cunoştinţele acumulate până acum nu doar pentru a vă construi personal o viaţă mai bună, ci pentru a ne transforma societatea în mai bine’, le-a transmis Harşovschi elevilor.
Pentru media 10 obţinută la Evaluarea Naţională au fost premiaţi Sabin Vasile Vaşcovici, de la Colegiul Naţional ‘Petru Rareş’ din Suceava şi Mihnea Rădăşanu de la Colegiul Naţional ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava.
Elevii premiaţi pentru media 10 la Bacalaureat sunt: Diana Elena Cîrdan, Gheorghe Găitan şi Andreea Galanton Moroşan de la Colegiul Naţional ‘Petru Rareş’ din Suceava şi Daria Ioana Ciubotariu şi Anamaria Sabie de la Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’ din Suceava.