AcasăStiri generalePrimăria Târgu Mureş a inaugurat o sală pentru sportivii clubului municipal

Primăria Târgu Mureş a inaugurat o sală pentru sportivii clubului municipal

Primăria Târgu Mureş a inaugurat, marţi, prima sală de sport multifuncţională pentru pregătirea sportivilor Clubului Sportiv Municipal (CSM), realizată în urma unei investiţii de peste 500.000 lei, din bugetul local.

‘Continuăm să susţinem şi să apreciem sportivii oraşului nostru. În sport, pregătirea este o parte extrem de importantă a competiţiei. Noua sala de sport din Parcul Municipal, care a stat nefolosită mulţi ani, este acum la dispoziţia sportivilor de la CSM. Sala a fost complet renovată şi utilată şi va completa acum infrastructura sportivă a oraşului (…) Dotarea, inclusiv sistemul de supraveghere au costat peste 550.000 de lei, bani din bugetul local, iar proiectul a fost susţinut şi de către Consiliul Local, căruia îi mulţumesc. Avem o bază sportivă profesionistă unde sportivii noştri pot să experimenteze cum e să lupţi în condiţii profesioniste şi să obişnuiască cu condiţiile de concurs înainte de participare. Acum urmează ca sportivii mureşeni să se antreneze şi să le dovedească mureşenilor că investiţia a meritat’, a declarat primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan.

Directorul adjunct al CSM Târgu Mureş, Szászgáspár Barnabás, a precizat că sălile de antrenament sunt dotate cu toate echipamentele necesare antrenamentelor derulate de către sportivii clubului.

‘Baza de încărcare de la parter are greutăţi şi aparate care acoperă toate grupele musculare, avem o parte cardio, foarte importantă în pregătirea fizică, acolo avem benzi de alergare, biciclete si aparate de vâslit. O parte a treia este dedicată sporturilor de contact şi este formată dintr-un ring de box şi multe alte accesorii dedicate acestui sport, aici se vor putea desfăşura antrenamente specifice şi este unul din puţinele spaţii din oraş care oferă aceste facilităţi’, a spus Szászgáspár Barnabás. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks