Primăria Municipiului Timişoara a anunţat, marţi, că infrastructura culturală a oraşului se va îmbogăţi cu aproape 1.600 de noi locuri de spectacol, anul viitor, când oraşul va exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii, după ce cinci foste cinematografe vor reintra în circuit în urma unor lucrări de modernizare şi revitalizare.
Cinema Victoria, cu 200 de locuri, este primul dintre cele care este gata de recepţie.
‘Am ţinut să implicăm comunitatea artistică locală încă din momentul lucrărilor de reabilitare a fostelor cinematografe. Sunt locuri încărcate de memorie pentru mulţi timişoreni, locuri cărora le putem da o nouă viaţă doar cu ajutorul comunităţii şi al specialiştilor locali. La Cinema Victoria, primul care reintră în circuitul artistic, am ascultat sugestiile venite din partea operatorilor culturali, iar rezultatul este pe măsura aşteptărilor acestora. Vom continua să ascultăm vocea comunităţii şi la cinematografele Timiş, Dacia, Studio sau Freidorf, pentru că aceste săli nu sunt ale primăriei, ci ale timişorenilor’, a declarat, marţi, primarul Dominic Fritz.
Edilul spune că în paralel, s-a lucrat şi la o strategie de punere în valoare a acestor spaţii culturale noi şi pentru dezvoltarea de conţinut împreună cu operatorii culturali locali, iar primele rezultate se vor vedea încă din acest an.
Sala Cinematografului ‘Victoria’ este dotată cu 200 de locuri, ecran retractabil, sistem de sonorizare pentru filme, concerte sau piese de teatru. Lucrările au început în 2019 şi a fost nevoie de o reabilitare completă înainte de introducerea în circuitul socio-cultural. Costurile s-au ridicat la suma de 9.300.000 lei fără TVA.
Autoarea strategiei de reintegrare a fostelor cinematografe în circuitul cultural al oraşului, Ioana Dragomirescu, a precizat că fiecare sală de cinema va avea o programare principală, care îi va defini identitatea, şi una secundară, bazată pe proiecţii de film, respectiv teatru independent la Victoria, programe cu caracter educativ, în principal pentru publicul tânăr, la Dacia, cinema de autor la Studio, muzică şi spectacole pentru public larg la Timiş, program cu dominantă cultural-socială, de integrare şi dezvoltare comunitară, la Freidorf. Împreună, vor crea un ecosistem complementar, a cărui misiune va fi de a oferi acces la o ofertă culturală de calitate publicului timişorean, sălile şi cafenelele din incinta lor acţionând ca vectori pentru a dezvolta şi fideliza un public nou, dar şi pentru a crea un cadru adecvat punerii în valoare a creativităţii artiştilor şi operatorilor culturali.
Săptămâna aceasta a intrat în reparaţii Cinema Timiş, care va deveni un centru multifuncţional pentru activităţi culturale. Cinematograful va avea două săli, cu 490 de locuri şi 100 de locuri. La parterul cinematografului vor funcţiona o cafenea şi un snack-bar. Valoarea investiţiei este de 16.000.000 de lei
La Cinema Dacia, sala de spectacole îşi va păstra forma, scena nouă va fi realizată pe structură metalică, cu o deschidere mai mare şi cortină retractabilă.
La Cinema Studio se armează planşeul peste subsol şi se va turna spre finalul acestei săptămâni. În 2023, acesta va deveni primul cinematograf de artă al oraşului. Viitorul hub cultural din centru va fi dedicat educaţiei prin film şi producţiei locale de film locale. De asemenea, pe noul acoperiş se va monta un ecran retractabil. Investiţia este de 12.000.000 de lei.
Administraţia Robu a câştigat în instanţă cele şapte cinematografe de la RADEF, la sfârşitul anului 2017 şi au început lucrări de reparaţii şi revitalizare a spaţiilor respective, care au devenit ţinta speculaţiilor imobiliare, astfel că unul dintre cinematografe ajunsese în proprietatea unei pensionare. În perioada interbelică, în Timişoara existau aproape 30 de cinematografe de stat şi private. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu)