Primăria Municipiului Timişoara va lansa un concurs internaţional de soluţii arhitecturale pentru amenajarea Pieţei Victoriei/Operei, a declarat, miercuri, primarul Dominic Fritz.
‘Dorinţa noastră este să găsim cea mai bună soluţie pentru amenajarea Pieţei Victoria, cu respect pentru memoria locului, iar acest lucru îl putem face doar prin organizarea unui concurs profesionist de soluţii, care să atragă o participare internaţională. Ne dorim să transformăm această zonă încărcată de istorie şi de emoţie pentru timişoreni, într-un spaţiu deschis, primitor, eficient şi accesibil pentru toţi’, a afirmat Fritz.
Municipalitatea timişoreană a transmis către SEAP caietul de sarcini pentru achiziţionarea serviciilor de consultanţă pentru organizarea concursului de soluţii în vederea realizării obiectivului de investiţii ‘Amenajare şi modernizare Piaţa Operei şi străzi zona Cetate’.
Câştigătorul contractului va elabora întreaga documentaţie pentru concurs, incluzând aici regulamentul şi calendarul, analizarea şi evaluarea costurilor de proiectare, elaborarea temei de concurs, asigurarea promovării naţionale şi internaţionale a concursului, realizarea şi gestionarea site-ului oficial al concursului, sprijinirea cu asistenţa tehnică a concurenţilor, organizarea şi funcţionarea secretariatului de concurs, asigurarea tuturor costurilor legate de jurizarea concursului.
Actualul aspect al Pieţei Victoria datează din anii ’80, când a fost scoasă şi linia de tramvai care traversa centrul Timişoarei. Zona vizată este constituită din Piaţa Victoriei şi străzile adiacente care fac legătura cu alte puncte importante din zona centrală şi care o integrează în ţesutul urban existent, arată un comunicat al Primăriei Timişoara, remis AGERPRES.
‘În momentul actual, în condiţiile deteriorărilor avansate suferite de monumentele istorice aflate în zona centrală a municipiului, calitatea urbană a zonei Piaţa Victoria este în scădere, prezentând disfuncţionalităţi, ceea ce poate conduce în timp la o scădere a potenţialului turistic şi economic al zonei centrale a Municipiului Timişoara. Zona nu este suficient promovată din punct de vedere turistic, neexistând un sistem de semnalizare şi orientare turistică adecvat’, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Valoarea estimată a serviciilor de consultanţă este de 267.666 lei, fără TVA, iar termenul de deschidere a ofertelor este 1 februarie 2022. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)