Acasă93Primarul Allen Coliban:Vrem să facem toate monumentele cu care Braşovul le este...

Primarul Allen Coliban:Vrem să facem toate monumentele cu care Braşovul le este dator eroilor săi din 87 şi 89

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a anunţat marţi, cu prilejul participării la evenimentul de comemorare a eroului-martir anticomunist Liviu-Cornel Babeş, că intenţionează ca municipalitatea să realizeze ‘toate monumentele cu care Braşovul le este dator eroilor săi’, atât celor din 1987, cât şi celor din 1989. ‘Avem planul de a face toate monumentele cu care Braşovul le este dator eroilor săi, atât pentru 1987, cât şi pentru Liviu-Cornel Babeş, pentru 1989, şi o nouă faţă, cred, pentru ceea ce a însemnat lupta împotriva comunismului. Avem, anul acesta, prinsă în proiectul de buget intenţia aceasta şi urmează să găsim cele mai bune locaţii din Braşov pentru asemenea monumente. Pe de altă parte, cu privire la felul în care vor arăta aceste monumente, cred că este absolut necesar să facem un concurs de soluţii, astfel încât partea estetică să fie garantată de oamenii care cu asta se ocupă: de artişti, de sculptori, de cei care fac astfel de monumente’, a declarat Coliban. Acesta a participat marţi, alături de văduva eroului, Etelka Babeş, reprezentanţii Asociaţiei Luptătorilor Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor din Decembrie 1989, cei ai Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, prefectul Cătălin Văsii şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, la comemorarea tragicului eveniment ce a avut loc în urmă cu 32 de ani, când braşoveanul Liviu-Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul pentru a atrage atenţia Occidentului asupra politicii opresive şi inumane a regimului comunist din România. Evenimentul de comemorare a fost organizat de Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor din Decembrie 1989 şi Asociaţia 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Primăriei Braşov şi a avut loc la crucea care marchează locul martiriului lui Liviu-Cornel Babeş, de la baza pârtiei Bradul, dar şi la placa comemorativă din curtea bisericii de lemn din Poiană. ‘Eu sunt recunoscătoare pentru comemorarea care se organizează an de an, începând chiar din 1990. Pentru noi, familia, este greu, pentru că tot timpul te întrebi de ce a făcut asta. Asta a fost dorinţa lui, asta a fost mintea lui. Şi tablourile lui au arătat lucrul acesta, dar fără a-şi da seama cineva, eu nu m-aş fi gândit la aşa ceva nici în ruptul capului. Nu pot să zic decât să-l odihnească Dumnezeu şi să avem şi noi parte de sănătate şi să mergem în continuare, că viaţa merge înainte’, a spus Etelka Babeş. ‘Este extraordinar curajul pe care l-a avut Liviu-Cornel Babeş. În 1969, Jan Palach şi-a dat foc în semn de protest în Cehoslovacia şi iată că pe 2 martie 1989 apare Liviu-Cornel Babeş, pe care, prin gestul lui, putem să-l numim ‘torţa vie a României’. Gestul lui a fost extraordinar, a fost sacrificiul suprem pentru libertate şi pentru democraţie’, a afirmat Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. În premieră, anul acesta Filarmonica Braşov va transmite marţi, de trei ori, la orele 18.00, 19.15 şi 20.30, pe pagina de Facebook, canalul de Youtube şi pe pagina instituţiei, un concert în memoria lui Liviu-Cornel Babeş, care va cuprinde părţile 1 şi 2 din Cvartetul de coarde opus 132 de Ludwig van Beethoven şi un montaj cu imagini ale lucrărilor artistice ale lui Liviu-Cornel Babeş, precum şi imagini de la evenimente comemorative anterioare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks