AcasăStiri generalePrimarul Braşovului susţine că se va circula din 15 august pe pasajul...

Primarul Braşovului susţine că se va circula din 15 august pe pasajul Fartec, aflat în reabilitare de peste 5 ani

Primarul municipiul Braşov, Allen Coliban, a anunţat, luni, că pe pasajul Fartec, aflat în reabilitare de mai bine de cinci ani, se va circula din 15 august, constructorul actual reuşind să recupereze, în ultimele opt luni, ‘o grămadă’ din timpul pierdut de antreprenorul care s-a ocupat anterior de această lucrare.

Coliban a verificat, luni, stadiul lucrărilor la acest obiectiv de investiţii şi a concluzionat că ‘progresul este vizibil’ şi că a primit confirmarea din partea constructorului că, de la jumătatea lunii august, se va putea circula pe acest pod.

‘Cred că suntem cu toţii de acord că progresul este vizibil şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre a da în folosinţă acest pod. (…) 15 august este termenul pe care ni l-am fixat să putem circula pe el şi (…) mă bucură confirmarea din partea constructorului. Din datele tehnice, în decembrie 2020, suprastructura era la 40% grad de realizare, iar în prezent este la 90%. În opt luni, s-a recuperat o grămadă din timpul pierdut’, a afirmat Coliban.

El a menţionat că şi pentru constructorul actual există penalităţi ‘mari’ în cazul în care nu va respecta termenii contractului.

‘Au fost discuţii să ne asumăm un termen şi să ne ţinem de el cu precizie de zile. (…) Vorbim de aproximativ 2,5 milioane de lei dacă nu se respectă termenele. Dacă nu vom circula pe 15 august, se va ajunge la discuţii privind aplicarea acestor penalităţi’, a spus primarul braşovean.

Totodată, el s-a declarat mulţumit că la actualii guvernanţi a fost găsită ‘deschidere pentru finanţarea acestor lucrări de la bugetul de stat’, cu suma de 10 milioane de lei.

Conform anunţului făcut de constructor, firma Recon, în luna septembrie anul trecut, lucrările la Pasajul Fartec ar fi urmat să fie finalizate în decembrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Pasajul a fost construit la începutul anilor ’70 şi are o lungime de aproape 250 de metri şi o lăţime de peste 12 metri. A mai fost în reparaţii capitale în urmă cu circa două decenii. Fiind unul dintre cele mai tranzitate pasaje din oraş, iar mult timp pe acesta au circulat şi maşini de mare tonaj, s-a degradat considerabil în timp.

Ultimul şantier de lucrări la pasajul Fartec a fost deschis în anul 2015, dar lucrările s-au împotmolit la începutul anului 2017, după ce Primăria Braşov a reziliat contractul cu constructorul iniţial. Au urmat expertize şi licitaţii, în 2018 fiind semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor cu firma braşoveană Recon, cea care a mai construit două pasaje în municipiul Braşov.

Unul dintre motivele indicate de constructor pentru trenarea lucrărilor a fost că acestea sunt extrem de dificile, pentru că multe dimensiuni ale componentelor sunt atipice şi nu respectă standardul din proiectul iniţial. Totodată, mai mulţi specialişti s-au pronunţat, susţinând că ar fi fost mai ieftină construirea unui pod nou decât reabilitarea celui vechi.

Potrivit datelor făcute publice de municipalitatea braşoveană în 2019, valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie s-ar fi ridicat la aproximativ 16 milioane de lei. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks