AcasăPoliticaPrimarul Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Primarul Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, potrivit g4media.ro. 

Totodată, Curtea de Apel Cluj i-a majorat de la 4 la 5 ani pedeapsa complementară de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar.

Instanța a dispus și menținerea sechestrului asigurător asupra unui autoturism marca Porsche Cayenne, a unui teren intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel).

Minuta instanței: „1. În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiniciei acesteia, cu privire la duratei pedepsei complementare aplicate inculpatului CC şi rejudecând cauza în aceste limite: Majorează durata pedepsei complementare aplicate prin sentinţa apelată faţă de inculpatul CC, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar), de la 4 ani la 5 ani. Pedeapsa complementară se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 397 alin. (4) rap. la art. 2502 din C. proc. pen., Dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: – autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria şasiu WP1ZZZ9PZ8LA52593, cu număr de înmatriculare MM-10-VDC, proprietatea inculpatului CC, – terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, proprietatea inculpatului CC, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel). Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. 2.În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul CC împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016. În baza art. 272 C.proc.pen., stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 942 lei, reprezentând onorariul cuvenit d-lui av. SO, în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat, sumă ce se avansează din Fondul Ministerului de Justiţie. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă apelantul-inculpat la plata în favoarea Statului Român a sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea Ministerului Public în apel vor rămâne în sarcina Satului Român. Definitivă. Pronunţată azi, data de 24 noiembrie 2023, prin punerea deciziei la dispoziţia apelantului-inculpat şi procurorului prin intermediul grefei Curţii.”

Articolul Primarul Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks