AcasăStiri generalePrimarul Chirica: A fost semnat acordul de împrumut cu BEI pentru finanţarea...

Primarul Chirica: A fost semnat acordul de împrumut cu BEI pentru finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi

Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost semnat împrumutul dintre Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi.

Acordul de împrumut în valoare de 250 milioane de euro reprezintă aproape jumătate din valoarea de investiţii pentru SRU Iaşi.

O promisiune pe care guvernul de atunci condus de Ludovic Orban a făcut-o în campania electorală se materializează acum. Echipa noastră de la Iaşi este cooptată prin ordin de ministru în echipa de lucru pentru licitaţia pentru proiectare, urmând ca pe data de 29 martie să fie deschise cele trei oferte şi să facem o evaluare cât mai rapidă astfel încât să dăm drumul la proiectul tehnic de execuţie pentru SRU Iaşi. Un context favorabil pentru care ne bucurăm. În acelaşi timp mulţumim pentru că nu s-a abandonat acest proiect important pentru noi’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a spus că va reîncepe discuţiile cu specialiştii ieşeni din sănătate pe tema acestui nou spital.

‘Pe biroul meu se află structura spitalicească inclusiv cu dotări. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu toţi managerii de spitale care coordonează unitate de tip urgenţe pentru a putea să tragem concluzia cea mai bună pentru acest proiect’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va avea şapte etaje supraterane şi două în subteran, un corp orizontal în care vor fi structuri de investigaţii, diagnostic, tratament, şi trei corpuri perpendiculare care vor asigura structura unităţilor sanitare, cea cu paturi.

SRU Iaşi va avea o capacitate de 850 de paturi, din care 776 vor fi pentru îngrijire medicală internă acută, iar alte 74 pentru îngrijirea critică. La cele 850 de paturi se adaugă alte 60 paturi pentru UPU şi 40 de paturi pentru internarea de zi. În aceeaşi locaţie se vor găsi 70 de cabinete de consultaţii de ambulatoriu şi 19 săli de operaţii.

Vor fi 2.923 de angajaţi, numărul anual de pacienţi fiind estimat la 100.000.

Acest spital va deservi populaţia din regiunea Moldovei. Valoarea totală a proiectului era estimată în anul 2020 la 500.350.000 de euro. Se estimează că SRU Iaşi va fi funcţional din 2027.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks