AcasăStiri generalePrimarul Coliban:Braşovul vrea finanţare prin PNRR pentru noul spital, trenul metropolitan şi...

Primarul Coliban:Braşovul vrea finanţare prin PNRR pentru noul spital, trenul metropolitan şi domeniul schiabil

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a susţinut marţi, în urma unei întrevederi cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, că a primit asigurări de la acesta că proiectul noului spital, cel al trenului metropolitan şi cel privind extinderea domeniului schiabil ar putea să beneficieze de finanţări nerambursabile prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR). ‘A fost o întâlnire foarte utilă, o întâlnire pe care o avem periodic cu Ministerul Fondurilor Europene, în care am făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte pe care Braşovul intenţionează să le depună pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Proiectele principale sunt Spitalul Regional, unde suntem în grafic şi am primit asigurări că ne vom afla în prima serie de spitale ce vor fi finanţate, vorbim despre transportul metropolitan feroviar – iar aici am primit felicitări pentru stadiul în care ne aflăm, Braşovul fiind într-o poziţie foarte bună comparativ cu alte proiecte din ţară – şi extinderea domeniului schiabil din Poiana Braşov şi transformarea Poienii Braşov într-o staţiune de patru anotimpuri, unde avem documentaţiile pregătite, dar trebuie să le adunăm într-un proiect unic, cu indicatori agregaţi’, a declarat primarul Allen Coliban, conform unui comunicat transmis de Primăria Braşov. Potrivit sursei citate, România are un buget din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile estimat la 79,9 miliarde de euro, care urmează a fi aprobat de Parlamentul European. Din această sumă, mecanismului de redresare şi rezilienţă îi sunt alocate 30,4 miliarde lei, dintre care 13,7 miliarde euro sub formă de granturi şi 16,6 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks