Primarul comunei Soveja, Ionuţ Filimon, a făcut un apel către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, dar şi către reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia animalelor şi alţi factori de decizie de a veni cu soluţii pentru a-i proteja pe locuitorii din zonă, după ce în weekendul trecut mai mulţi urşi au intrat iarăşi în sat şi au atacat animalele din gospodăriile oamenilor, făcând pagube însemnate.
Potrivit edilului de la Soveja, urşii ar fi în număr foarte mare pe raza localităţii, adică de aproape patru ori mai mulţi decât ar trebui.
‘De săptămâni întregi facem proceduri de alungare, ne agităm alături de lucrători ai poliţiei, Jandarmeria Montană şi Ocolul Silvic Soveja fără să avem niciun rezultat. Printr-o adresă trimisă de Ocolul Silvic Soveja, aflăm că efectivul optim de urs brun pe Fondul Cinegetic Dragomira, mai precis pe raza UAT comuna Soveja, fără a exista conflicte între speciile de animale şi apoi la nivel om-animal, ar fi de 12 exemplare pe fond. Potrivit ultimei evaluări anuale, se pare că numărul acestora este mai mare de 44 de exemplare, ceea ce face ca aceştia să dea buzna în casele oamenilor, aşa cum s-a mai şi întâmplat. Aşa că unde ajungem dacă aceştia nu ajung să fie extraşi? Domnule ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, reprezentanţii asociaţiilor ‘cuţu-cuţu, miau-miau, bau-bau’ şi care mai sunteţi voi, coborâţi în teren şi veniţi cu soluţii pentru a salva oamenii din calea urşilor care le calcă pragul gospodăriilor în fiecare noapte. Povestea că am intrat noi în habitatul bietelor animale vedeţi că nu ţine! Soveja nu s-a extins în ultimii 30 de ani, dimpotrivă, demografic am scăzut’, a fost semnalul tras de Ionuţ Filimon.
Primarul susţine că, în goana lor după hrană, urşii ar putea ajunge să atace şi oamenii, dar, în ciuda demersurilor sale la diverse instituţii pentru a rezolva această situaţie, ‘fiecare aruncă ‘ursul’ din curtea lor în curtea primăriei’.
‘Mai multe locuinţe au fost călcate de urşi, care au făcut pagube însemnate. Oamenilor le este teamă să mai crească o pasăre în curte, dar ce este cel mai periculos este faptul că nu mai este decât un pas până va ataca un om. Oare ursul este mai presus decât viaţa oamenilor? Gândiţi-vă că sunt bătrâni şi copii care pot da nas în nas cu aceste sălbăticiuni care, în goana lor după hrană, pot face victime. Săptămâna trecută, şi nu numai, am intervenit la mai multe instituţii pentru a debloca această situaţie care este destul de periculoasă. Din păcate, fiecare aruncă ‘ursul’ din curtea lor în curtea primăriei’, arată primarul.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, sovejenii au primit două mesaje RO-ALERT prin care erau anunţaţi că a fost semnalată prezenţa urşilor în satul Dragosloveni şi Soveja, fiind sfătuiţi să rămână în locuinţe, să păstreze distanţa faţă de animale, să nu se fotografieze cu urşii sau îi hrănească.
Sâmbătă, a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, întâlnire la care a participat şi prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, în calitate de preşedintele al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul şedinţei, au fost stabilite mai multe măsuri ce vor fi puse în aplicare, în aşa fel încât populaţia să nu fie pusă în pericol.
O şedinţă pe această temă, a problemelor create de urşi în judeţ, a fost convocată şi luni, la sediul Prefecturii Vrancea.
În ultima lună, comuna Soveja s-a confruntat cu zeci de atacuri nocturne ale urşilor, care au intrat chiar şi în gospodăriile oamenilor şi au provocat însemnate pagube materiale. Primăria, împreună cu Jandarmeria, Poliţia şi alte instituţii abilitate, a organizat în mai multe rânduri acţiuni de hăituire a urşilor, dar, potrivit primarului Ionuţ Filimon, în ciuda intervenţiilor, aceştia revin la scurt timp în zonele locuite de oameni, coborând chiar până în vatra satului.