Acasă93Primarul Hunedoarei, despre cazul fetei de 11 ani bătută de două adolescente:...

Primarul Hunedoarei, despre cazul fetei de 11 ani bătută de două adolescente: Se impune o schimbare în educaţie

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a condamnat, miercuri, incidentul petrecut în curtea Colegiului ‘Matei Corvin’ din localitate, în care o fată de 11 ani a fost lovită violent şi agresată verbal de alte două minore, cu vârstele de 12 şi 13 ani, edilul afirmând că este ‘siderat’ de scenele de violenţă petrecute şi apreciind că ‘se impune’ o schimbare în sistemul de educaţie.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Hunedoara, la incidentul care a avut loc luni, 4 septembrie, au asistat şi alte fete din grup, fără să intervină, iar una dintre ele a filmat cu telefonul mobil bătaia la care a fost supusă minora de 11 ani.

Primarul spune că ‘este siderat’ de cele întâmplate şi că nu a crezut niciodată că nişte fete pot fi capabile de gesturi atât de violente, menţionând, totodată, că responsabilitatea pentru asemenea fapte cade, în primul rând, în seama părinţilor, dar şi a şcolii sau a comunităţii care observă astfel de scene şi nu are nicio reacţie.

‘Sunt siderat de cele întâmplate. Videoclipul care circulă online conţine scene de o violenţă inimaginabilă pentru mine, mai ales că ‘protagoniste’ sunt nişte fete cu vârste sub 14 ani. Nu îmi vine să cred că încă se mai poate întâmpla aşa ceva. Nu am crezut niciodată că nişte fete sunt capabile de gesturi de o asemenea violenţă. Aştept şi eu, la fel ca toţi hunedorenii, rezultatele cercetărilor şi sentinţa definitivă dată de justiţie. Ştiu, unii pot spune că nu e treaba Primăriei sau a primarului să emită opinii asupra unor fapte de acest fel. Da, din punct de vedere legal, cazul este de competenţa poliţiştilor şi procurorilor, dar consider că responsabilitatea este purtată, în primul rând, de părinţi, apoi de profesori, dar şi de către fiecare membru al comunităţii care observă astfel de scene şi nu are nicio reacţie. Probabil că nu a fost cazul acum, pentru că, din ce am înţeles, incidentul nu s-a petrecut în stradă, ci în curtea unei unităţi şcolare’, a declarat primarul municipiului Hunedoara, citat într-un comunicat al Primăriei, remis AGERPRES.

În opinia edilului local, ‘se impune’ o schimbare în sistemul de educaţie, primarul arătând că va solicita reprezentanţilor Primăriei Hunedoara în consiliile de administraţie ale şcolilor să caute şi aplice măsuri pentru prevenirea violenţei în rândul minorilor.

‘Se impune o schimbare în sistemul de educaţie. Eu unul voi solicita reprezentanţilor Primăriei în consiliile de administraţie ale şcolilor din oraş să caute şi să aplice măsuri mai eficiente împotriva violenţei în rândul minorilor şi să deruleze acţiuni de conştientizare asupra consecinţelor pe care le pot avea astfel de gesturi. Poliţia Locală Hunedoara a derulat, în anul şcolar trecut, acţiuni de informare şi prevenţie în mai multe şcoli din oraş, dar cred că e obligatoriu ca acestea să fie permanentizate şi intensificate de către cadrele didactice’, a conchis primarul municipiului Hunedoara.

O fată de 11 ani din municipiul Hunedoara a fost bătută, în curtea unui liceu din localitate, de către alte două tinere adolescente, cu vârstele de 12 şi 13 ani, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, în cauză fiind deschisă o anchetă penală pentru infracţiuni de loviri sau alte violenţe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a avut loc pe 4 septembrie, o zi mai târziu mama victimei primind pe telefonul mobil o înregistrare video făcută la momentul agresiunii.

Femeia s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, împreună cu fiica sa, şi a sesizat faptul că minora a fost agresată fizic de către celelalte două fete minore.

Autoarele agresiunii au fost identificate şi audiate, în prezenţa părinţilor, cu avocat şi un reprezentant Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks